Gandul zilei

Diplomă de apreciere pentru ADRA România

Joi, 22 noiembrie 2018, un grup de 36 elevi însoțiți de cadre didactice din cadrul Liceul Teoretic Mihai Ionescu a realizat o vizită la sediul Agenției Adventiste pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România cu scopul de a oferi o DIPLOMĂ DE APRECIERE pentru activitățile desfășurate în folosul semenilor.

”ADRA România a primit cu surpriză și cu bucurie zecile de elevi și profesori de la Liceul Teoretic Mihai Ionescu. Am fost încântați de această inițiativă frumoasă. Pe parcursul anilor, ADRA s-a obișnuit să ofere sprijin fără să aștepte în schimb apreciere sau mulțumire. Așa ne-am obișnuit. Faptul că o unitate de învățământ, într-un mod special s-a gândit la ADRA și la ceea ce facem pentru binele oamenilor defavorizați și pentru binele societății nu poate decât să ne trezească și să ne impulsioneze să mergem și mai departe, chemați de nevoile semenilor noștri și cu dragoste pentru ei în vederea găsirii de soluții sustenabile. Chiar dacă astăzi ADRA a primit aprecierile, dorim să spunem Felicitări Mihai Ionescu! pentru această frumoasă inițiativă” a declarat Monica Brînceanu, Responsabil Comunicare ADRA România.

Proiectul ”Săptămâna Recunoștinței”, derulat de Liceul Teoretic Mihai Ionescu în perioada 19-23 noiembrie 2018, a constat în diferite provocări lansate elevilor pe parcursul unei săptămâni. Astfel, în fiecare zi, elevii și-au exprimat în diferite moduri recunoștința față de anumite categorii de persoane și instituții, în prima zi, tema fiind ”Fii recunoscător familiei!”, marți: ”Fii recunoscător prietenilor / colegilor!”, miercuri ”Fii recunoscător persoanei care influențează educația ta!” (învățător, profesor, mentor), joi: ”Fii recunoscător celor care lucrează pentru binele oamenilor!” (Poliție, Pompieri, Salvare, asociații umanitare, biserici, etc.), iar în ultima zi, vineri: ”Fii recunoscător lui Dumnezeu!”.

”În cea de-a patra zi din cadrul Săptămânii Recunoștinței, copiii de la Liceul Teoretic Mihai Ionescu și-au exprimat mulțumirea față de cei care lucrează pentru binele oamenilor. Astfel, echipe formate din profesori și elevi au vizitat mai multe instituții publice, printre care Poliție, Pompieri, ADRA România, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea – Conferința Muntenia, felicitându-i pentru munca pe care o depun zi de zi în slujba cetățenilor și oferindu-le o diplomă de apreciere. La rândul lor, copiii au fost primiți cu ceai cald, fursecuri, dar și cu daruri” a declarat Ema Georgescu, Psiholog școlar și Coordonator de proiecte Liceul Teoretic Mihai Ionescu.

Înființată în 1990, ”Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România” face parte din rețeaua ADRA Internațional, una dintre cele mai răspândite organizații neguvernamentale din lume, fiind activă în 139 de ţări și conducându-se după o filosofie care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios. ADRA România urmăreşte îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru cei în nevoie şi investeşte în potenţialul oamenilor, prin iniţiative de dezvoltare comunitară, axându-se pe cinci direcţii principale: dezvoltare economică, educaţie și sănătate de bază, lupta împotriva violenței în familie, asistarea victimelor dezastrelor naturale şi asistarea categoriilor sociale defavorizate, conducându-se după motoul: ”Schimbă o viață și vei schimba lumea!”.

Liceul Teoretic Mihai Ionescu din București, unitate de învățământ acreditată pentru cele trei niveluri de învățământ preșcolar, primar și gimnazial, dezvoltă, în parteneriat cu comunitatea locală, un mediu favorabil educării formale și nonformale, bazat pe valori morale, menite să conducă la formarea unui caracter creștin, demn și prețios pentru societate.

ADRA România