Disciplinează cu dragoste!

Devoțional zilnic 17 aprilie 2020

Este adevărat că orice pedeapsă deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie, dar mai pe urmă aduce pe cei care au trecut prin şcoala ei rodul dătător de pace al neprihănirii. Evrei 12:11

Femeile îşi pun profesia pe lista de aşteptare şi trec prin durerea sarcinii şi a naşterii pentru a avea un copil. Isus a spus: „Femeia, când este în durerile naşterii, se întristează, pentru că i-a sosit ceasul, dar, după ce a născut pruncul, nu-şi mai aduce aminte de suferinţă, de bucurie că s-a născut un om pe lume” (Ioan 16:21).

Chelsey era bucuria noastră. Cadoul nostru din cer. Un bebeluş minunat şi un copilaş grozav – ştiam că suntem binecuvântaţi. Din punctul de vedere al dezvoltării, depăşea cu mult graficul. A început să meargă la opt luni, iar la un an alerga şi vorbea fără oprire.

Odată cu mobilitatea ei sporită a venit şi declanşarea curiozităţii, iar de multe ori lucrul acesta era problematic. Atunci am aflat cât de greu era să impunem regulile pe care le instituisem pentru siguranţa ei. Disciplinarea este dificilă – şi nu doar la copiii noştri. Dar, fiindcă o iubeam pe Chelsey, trebuia să o disciplinez. De fiecare dată când fetiţa mea nu mă asculta, era trimisă la colţ pentru a reflecta asupra acţiunilor ei. Acolo este locul în care a învăţat să numere de la unu la zece.

Aşa mică cum era, îi explicam ce făcuse greşit şi că, pentru că o iubeam atât de mult, a trebuit să o pedepsesc. În timp ce ea plângea, plângeam şi eu. Datorită iubirii mele pentru ea, inima mea era îndurerată împreună cu a ei. Stăteam lângă ea pe timpul pedepsei şi număram împreună. Ştia că sunt acolo cu ea, chiar dacă nu făcusem nimic greşit. În timp ce aşteptam împreună, îi aminteam de fiecare dată de Dumnezeu şi de dragostea Lui.

Ca părinţi, nu ar trebui să ratăm nicio oportunitate, chiar şi atunci când îi pedepsim, de a le vorbi copiilor noştri şi de a-i învăţa despre dragostea uimitoare a lui Dumnezeu şi despre sacrificiul Lui pentru ei. Acest lucru va fi gravat în amintirea lor pentru vecie.

O, Tată, dă-mi înţelepciune pentru a disciplina şi ajută-mă să manifest dragostea Ta pentru micuţa noastră! Îţi mulţumesc!

Z. Kathy Cameron

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro