Dor ce casă

Devoțional zilnice

Până şi pasărea îşi găseşte o casă acolo şi rândunica, un cuib unde îşi pune puii… Ah, altarele Tale, Doamne al oştirilor, împăratul meu şi Dumnezeul meu! – Psalmii 84:3

Ti-ai dorit vreodată să ajungi mai repede la destinaţie când făceai un drum lung? Eu, da. Am pornit în lungul meu drum spre casă din cauza tensiunilor civile din Rwanda, unde activam ca student misionar. Eram tristă că trebuia să îmi las noii prieteni şi noua cultură, cu care abia începusem să mă obişnuiesc, la doar opt luni de la începerea activităţii misionare. Prima noapte mi-am petrecut-o în drum spre Burundi, ţara vecină, înainte de a mă îmbarca într-un avion cargo ce se îndrepta a doua zi spre Kenya.

Am fost uşurată când am ajuns a doua zi în Kenya, deşi nu aveam să ajung acasă decât când aterizam în Bermuda. Aşteptând – o săptămână întreagă – să primesc veşti de la părinţi privitoare la cursele spre casă, îmi era teribil de dor de casă. Super! mi-am zis când am primit planul de călătorie de la părinţi. Mamă şi tată, ne vedem acasă! Dar părinţilor mei le-a fost teamă că o călătorie fără oprire va fi prea lungă pentru mine, aşa că au aranjat să fac o escală de un weekend în Anglia. Am aflat că voi petrece sfârşitul de săptămână la o familie care avea rude în Bermuda.

Ce? Încă o oprire? De ce nu pot zbura direct spre casă? Nu voiam să îmi petrec weekendul cu nimeni, nici măcar din Anglia. Dar, pentru că părinţii mei îmi plăteau biletul, nu am avut altă variantă. Aşa că am zburat spre Anglia, neştiind că voi petrece câteva zile la o familie minunată (dr. Jeff şi Patti-Jean Brown) şi că voi merge la biserică la Colegiul Newbold. Ce experienţă frumoasă!

Din Anglia, am zburat la New York, unde, fericită, i-am reîntâlnit pe părinţii mei. Dar tot nu eram acasă încă. În sfârşit, am ajuns acasă în ţara mea, întâmpinată de o mulţime de prieteni şi membri ai familiei, care veniseră să sărbătorească întoarcerea mea. A meritat aşteptarea!

Uneori mi se face dor de casa de sus. Vreau să îmi revăd prietenii şi membri ai familiei, acele feţe cunoscute pe care moartea le-a despărţit de mine. Vreau să îi văd pe patriarhii din vechime, care au fost o sursă de încurajare pentru mine de-a lungul acestui drum. Vreau să fiu la adăpost de orice boală, război sau de moarte.

Ştiu că, dacă voi persevera până la capătul drumului, aşteptarea mea plină de răbdare după casa cerească va merita. Şi pentru tine, la fel.

Dana M. Bean

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit