Două lecții vitale

Devoțional zilnic

Strângeți-Mi pe credincioșii Mei, care au făcut legământ cu Mine prin jertfă! (Psalmii 50:5)

Urmărește ediția video aici.

Pentru ca sufletul să fie curățit și înnobilat și să corespundă pentru curțile cerești, sunt două lecții care trebuie învățate – sacrificiul de sine și stăpânirea de sine. Unii învață aceste lecții importante mai ușor decât alții, căci au deja exercițiul disciplinei pe care le-o face Domnul cu blândețe și dragoste. Alții au nevoie de disciplina de durată a suferinței, pentru ca focul purificator să le poată curăți inimile de mândrie și încredere în sine, de patimile firii și de iubirea de sine, astfel ca aurul autentic al caracterului să poată apărea și ei să devină biruitori prin harul lui Hristos. Dragostea lui Dumnezeu va întări sufletul și, în virtutea meritelor sângelui lui Hristos, vom putea sta neatinși de focul ispitei și al încercării; însă niciun ajutor nu ne va fi de folos, în afară de Domnul Hristos, Neprihănirea noastră, care S-a făcut pentru noi înțelepciune, sfințire și răscumpărare.

Adevărata sfințire nu este nimic mai mult sau mai puțin decât a-L iubi pe Dumnezeu cu toată inima și a fi fără pată, ascultând de poruncile și rânduielile Sale. Sfințirea nu este un sentiment, ci un principiu ce provine din ceruri, care aduce toate pasiunile și dorințele sub controlul Duhului lui Dumnezeu; și această lucrare se face prin Domnul și Mântuitorul nostru.

Falsa sfințire nu Îl înalță pe Dumnezeu, ci îi face pe cei ce pretind că o au să se înalțe și să se glorifice pe ei înșiși. Orice intervine în experiența noastră, fie că este vorba de bucurie sau de necaz, dar nu Îl reflectă pe Hristos și nu indică spre El ca fiind autorul… nu constituie o experiență creștină autentică.

Când harul lui Hristos este sădit în suflet de către Duhul Sfânt, posesorul acestuia va deveni umil în spirit și va căuta societatea celor a căror conversație este cu privire la lucrurile cerești. Atunci Duhul va lua lucrurile lui Hristos și ni le va arăta nouă și va glorifica, nu pe primitor, ci pe Dătător. Dacă veți avea pacea sfântă a Domnului Hristos în inimă ca urmare a acestui lucru, buzele voastre vor fi pline de laudă și recunoștință față de Dumnezeu. Rugăciunile voastre, îndeplinirea datoriei, bunăvoința voastră, lepădarea de sine nu vor fi tema gândurilor sau a conversației voastre, ci Îl veți înălța pe Acela care S-a dat pe Sine pentru voi pe când erați voi încă păcătoși. Veți spune atunci: „Mă predau lui Isus. Am găsit pe Acela despre care au scris Moise în lege, și profeții.” Şi, lăudându-L pe El, veți avea o prețioasă binecuvântare, iar toată lauda și slava pentru tot ce a făcut prin intermediul vostru se vor întoarce către Dumnezeu. – Signs of the Times, 19 mai 1890

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit