Dragoste dolofană

Devoțional zilnic 9 ianuarie 2020

Ascultaţi-Mă dar si veţi mânca ce este bun şi sufletul vostru se va desfăta cu bucate gustoase. Isaia 55:2

Oamenii obişnuiau să mă tachineze în legătură cu bebeluşii mei dolofani. Nu mă deranja. Pruncia este singura perioadă din viaţă când dolofan înseamnă drăguţ. Corpurile celor mici au nevoie de mai multă grăsime pentru a putea supravieţui, aşa că Dumnezeu îi acoperă cu o căptuşeală moale împotriva febrei şi a altor bube sau vânătăi care vin odată cu noile etape din viaţă.

De când sunt mamă, înţeleg că Dumnezeu furnizează kilogramele în mai multe moduri. În decursul anilor timpurii. El le oferă calorii emoţionale – energie cognitivă şi emoţională – micilor membri ai familiei printr-un fenomen misterios de relaţii de încredere. În mod incredibil, gâdilatul de către mama şi tata, pupicii şi îmbrăţişările contribuie la dezvoltarea creierului şi a viitorului celui mic. Ce responsabilitate minunată ni s-a dat ca părinţi, de a avea un impact în viaţa copiilor noştri la un nivel atât de impresionant!

În primii trei ani de viaţă, ataşamentul dintre copil şi părinte conferă baza tuturor relaţiilor viitoare pe care le va avea copilul. Interacţiunea drăgăstoasă dintre copil şi mamă sau tată efectiv formează geniul relaţional din creier – cortexul prefrontal -, de la aproape nimic, în pruncie, la o masă importantă cu conexiuni extrem de vii, la maturitate. Este interesant de punctat că o dezvoltare sănătoasă în această parte a creierului nu reprezintă un proces automat, ci necesită un mediu bogat în stimuli. Afecţiunea manifestată asupra bebeluşului duce la eliberarea de hormoni de creştere care ajută creierul să ajungă la adevărata sa capacitate. Fără afecţiune, creierul nu se va dezvolta niciodată pentru a atinge potenţialul dorit.

Pe măsură ce contribuim la dezvoltarea creierului copiilor noştri prin nenumărate interacţiuni pline de afecţiune, să ne reamintim de Dumnezeu – Părintele suprem, care ne iubeşte cu o dragoste infinită, neschimbătoare, nealterabilă şi incomprehensibilă!

Dragă Părinte ceresc, învaţă-ne să iubim şi să primim iubire, în aşa fel încât să creştem şi să ne atingem potenţialul pe care l-ai gândit pentru noi, ca să Te putem reflecta în faţa celor de lângă noi şi în faţa lumii!


Jennifer Jill Schwirtzer

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro