Dragostea lui Dumnezeu trăită practic

Devoțional zilnic

Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura Domnului. Efeseni 6:4

Recent, o mamă a venit la noi pentru consiliere, împreună cu fiul ei de şapte ani. Aveau probleme de comunicare şi de gestionare a furiei. Pe măsură ce şedinţa se derula, au început să se contureze câteva idei. Mama continua să întrebe: „De ce este copilul meu atât de furios? Ce trebuie să fac să se deschidă faţă de mine?” Iar din partea băiatului veneau cuvintele: „Mama mea nu vede nimic bun în mine, orice aş face.” Ni s-a frânt inima când am auzit această afirmaţie.

Imaginează-te crescând fără a avea parte de niciun cuvânt frumos, de încurajare sau de dragoste. Cât de greu de suportat ar fi pentru un copil sau, de altfel, pentru oricine?! Cu toţii avem nevoie de afecţiune şi de blândeţe care să favorizeze dezvoltarea dragostei între noi. În Romani 5:8 ni se spune că Dumnezeu „Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi”.

Recunoaşterea propriilor neajunsuri ne poate permite să depăşim obstacolele din calea legăturii cu cei dragi. Pentru a repara o situaţie complicată, deseori trebuie să ne asumăm un grad de risc şi concomitent să ne pregătim să ieşim din zona noastră de confort. Nu este niciodată uşor să facem schimbări în comportamentul nostru, dar relaţia cu copiii şi cu familia ar trebui să fie un motiv suficient de important pentru a ne dori să ne asumăm riscuri, să ne îmbunătăţim atitudinea şi comportamentul şi să ne manifestăm compasiunea.

În multe cazuri, realizarea primului pas constituie un proces dificil, din cauza incapacităţii noastre de a ne recunoaşte propriile deficienţe. Dacă înţelegem defectele din caracterul nostru, putem demara procesul riscant de comunicare a diferenţelor dintre noi.

Dacă nu demonstrăm răbdare, înţelegere şi dragoste, atunci apare o nevoie esenţială să aflăm de ce şi să efectuăm acei paşi necesari pentru a îmbunătăţi situaţia. Ca părinţi, suntem responsabili pentru atmosfera din casa noastră.

Doamne, Te rog să mă ajuţi să fac primul pas în a-Ţi oferi poverile mele! Ajută-mă să-mi susţin, să-mi cresc şi să-mi iubesc copiii aşa cum îi iubeşti Tu!

Arthur E. Nowlin şi Kim Logan-Nowlin

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit