Drumul spre casă

Devoțional zilnic

Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta! Psalmi 119:11

Mary McLaurine suferă de o boală neobișnuită DTD (developmental topographical disorientation). Ea nu își poate forma o hartă în minte cu împrejurimile. Ea nu are o busolă internă ca ceilalți oameni. Ea ne descrie un incident din viața ei:

“Era pentru câteva zile la o prietenă și am zis să merg să îi scot câinele la plimbare. Când am decis să mă întorc nu aveam idee unde sunt. Eram doar la câteva străzi distanță, dar eu mă pierdusem. Frica și adrenalina pulsau în venele mele și am început să transpir. Nu cunoșteam nimic în jurul meu. 

Nu îmi notasem adresa prietenei mele așa că nu știam dacă mă apropii sau mă îndepărtez. Să bat la o usă și să rog acea persoană să sune la poliție să mă ajute? Dar unde să mă ducă ei dacă eu nu cunosc adresa?”

Din fericire Mary a găsit pe cineva care a recunoscut-o și a ghidat-o spre casa prietenei ei. Cei care suferă de această boală se rătăcesc zilnic în cele mai familiare locuri. 

Cuvântul lui Dumnezeu ne ghidează clipă de clipă pe drumul spre Casă! Atunci când nu Îl ascultăm, ne rătăcim chiar în cele mai obișnuite locuri și o luăm pe drumuri ce ne îndepărtează de Cer!

Haide astăzi să Îl lăsăm pe El să ne conducă! Vrei?!?

Bobi Ciocarlan, instructor exploratori, pastor tineret Conferința Muntenia

Leave a CommentSubmit