Duminică, 3 iunie – Vindecarea rănii de moarte

ȘCOALA DE SABAT 3 iunie 2018

1. Recapitulează argumentele din Apocalipsa 13:1-10 care arată că aici este vorba despre papalitate, în rolul ei proeminent din trecut şi din viitor. Ce înseamnă aceasta din perspectiva evenimentelor sfârşitului?

Deşi Dumnezeu are oameni credincioşi în toate bisericile, inclusiv în cea catolică, Scriptura arată că papalitatea a avut un rol important în trecut şi va avea un rol important în cadrul evenimentelor sfârşitului.

2. Despre ce se vorbeşte în Apocalipsa 13:3 şi ce ne spune aceasta despre rolul proeminent al Romei?

Biserica Romană a fost secole la rând polul religios al lumii apusene, dar şi centrul ei politic. Un exemplu grăitor despre puterea ei este modul în care a fost tratat Henric al IV-lea, împărat al Sfântului Imperiu Roman, în urma unui conflict cu papa Grigore al VII-lea. Împăratul a venit la castelul papei pentru a face pace şi a fost lăsat să aştepte trei zile în curte, în gerul iernii, înainte de a fi primit. Bucuros de acest triumf, papa s-a lăudat că era de datoria lui să coboare în ţărână mândria împăraţilor.

În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, sub influenţa Reformei, a Iluminismului şi a Revoluţiei Franceze, hegemonia politică şi religioasă a Romei a fost înlăturată. Papa Pius al VI-lea a fost luat prizonier de armata franceză în 1798 şi a murit în exil, în anul 1799.

Apocalipsa 13 vorbeşte însă despre o redobândire a puterii – vindecarea „rănii de moarte”. Acum Roma nu dispune de puterea politică de care s-a bucurat pe timpul lui Grigore al VII-lea, dar, graţie popularităţii ultimilor papi, este o forţă politică şi religioasă (discursul din 2015 al papei Francisc înaintea Congresului American a fost o premieră istorică). Conform profeţiei, influenţa ei va creşte.

Cum putem rămâne credincioşi adevărului pe care am fost chemaţi să-l propovăduim fără să-i acuzăm şi să-i jignim pe oameni?

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.