Până ce am fost smerit, rătăceam; dar acum păzesc Cuvântul Tău. (Psalmii 119:67)
Domnul consideră că sfinţenia poporului Său are valoare supremă şi îngăduie adversităţi asupra persoanelor, asupra familiilor şi asupra bisericilor, pentru ca poporul Său să înţeleagă în ce pericol se află şi să-şi smerească inimile înaintea Lui în pocăinţă. El îi va trata cu blândeţe pe cei care s-au îndepărtat de El. Le va acorda iertare şi îi va îmbrăca în hainele neprihănirii lui Hristos. Îi va onora cu prezenţa Sa.
În această mare zi a ispăşirii, este de datoria noastră să ne mărturisim păcatele şi să recunoaştem mila şi iubirea lui Dumnezeu în iertarea fărădelegilor noastre. Să-l mulţumim Domnului pentru avertizările pe care El ni le-a dat, pentru a ne salva de căile noastre stricate. Să fim martori ai bunătăţii Lui, dând dovadă de o schimbare în viaţa noastră. Dacă aceia cărora Domnul le-a transmis mustrări, avertizându-i că nu merg pe calea Lui, se vor pocăi şi cu umilinţă şi inimă zdrobită se mărturisesc, Domnul îi va reprimi în mod sigur în graţia Sa. (…)
Un timp de mari încercări stă în faţa noastră. Se cuvine să ne folosim toate capacităţile şi darurile pentru înaintarea lucrării lui Dumnezeu. Puterile pe care ni le-a dat Domnul trebuie folosite pentru a zidi şi nu pentru a descuraja şi dărâma. (…) În toată istoria creştină, soli rânduiţi de Dumnezeu s-au expus reproşurilor şi persecuţiei de dragul adevărului. Dar oriunde va fi forţat poporul lui Dumnezeu să meargă, chiar dacă, asemenea ucenicului iubit, sunt exilaţi pe insule pustii, Hristos va şti unde se află ei şi îi va întări şi binecuvânta, umplându-i cu pace şi bucurie. (…)
El îşi va curăţi biserica aşa cum a curăţit templul la începutul şi la sfârşitul lucrării Sale pe pământ. Tot ce aduce asupra bisericii, ca s-o testeze şi s-o încerce, aduce pentru ca poporul Său să poată obţine o mai profundă evlavie şi o mai mare putere de a duce triumful crucii în toate părţile lumii. El are pentru toţi o lucrare de făcut. (General Conference Bulletin, 1 iunie 1900)