Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru. – Romani 8:38,39
Mutarea într-o ţară nouă poate fi puţin înspăimântătoare şi, de asemenea, solitară, chiar şi după mulţi ani. Deşi sunt căsătorită şi locuiesc în Sri Lanka de şapte ani, încă sunt goluri în viaţa mea. Mi-am dat seama că încercam să umplu aceste goluri făcându-mi prieteni la biserică, cu ajutorul colegilor de la lucru, cu foştii colegi din India şi cu prietena mea cea mai bună din Australia – dar fără succes. Părea că ceva lipseşte şi nu îmi puteam da seama ce anume.
Apoi, într-o zi, în timp ce mă pregăteam pentru ce aveam de spus în cadrul programului Şcolii de Sabat, am descoperit un verset pe care adesea l-am trecut cu vederea — versetul care vine imediat după cuvintele foarte cunoscute: „El este Tatăl orfanilor, Apărătorul văduvelor” (Psalmii 68:5). Versetul 6 îmi spunea că „Dumnezeu dă o familie celor părăsiţi”.
Deşi eram căsătorită cu un bărbat minunat, ştiam că era ocupat cu studiile şi în acelaşi timp şi cu munca, în timp ce încerca să continue şi programul de exerciţii fizice. Adesea îi era greu să găsească timp să stea cu mine, deşi încerca din răsputeri.
Deoarece crescusem într-o familie mare, în care eram foarte apropiaţi şi era multă iubire şi momente frumoase, faptul că acum eram doar doi în familie mi se părea că totul era foarte liniştit. Deşi, fiind o fire introvertită, mă bucuram şi de momentele în care eram singură. Apoi, dintr-odată, în anul cinci, anul terminal şi cel mai greu al studiilor soţului meu, una din verişoarele mele a hotărât să lucreze în ţara mea. S-a mutat la noi timp de un an. Cât timp a stat la noi, am fost vizitaţi de mai multe ori de familia ei (şi de câţiva prieteni de-ai ei) şi chiar o dată ne-a vizitat şi mama mea.
A fost un an uimitor. Eu şi verişoara mea aveam aceleaşi interese şi activităţi asemănătoare; chiar şi carierele noastre sunt în domenii asemănătoare. Am gătit împreună. Am făcut prăjituri împreună. Ne-am uitat la filme împreună. Am cântat împreună.
Acum s-a întors acasă. Dar eu mă simt mai bine după anul în care ea a stat la noi. Ori de câte ori mă simt singură, când mă rog, ştiu fără îndoială că Dumnezeu îmi poartă de grijă, pentru că mă iubeşte. Nimic nu mă poate despărţi de acea dragoste. Doar de asta am nevoie.
Cheryl Howson