Dumnezeu mi-a arătat adevărul

Devoțional zilnic

„La lege şi la mărturie!” Căci, dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta. – Isaia 8:20

Printre ideile prezentate de evanghelist era şi ideea că sâmbăta era Sabatul, ziua de închinare pe care Biblia spune că ar trebui să o păzim ca fiind sfântă. Surorile mele au hotărât să continue să participe la întâlnirile conduse de acest bărbat pentru a-l corecta, iar eu am mers împreună cu ele. În schimb, am descoperit o credinţă nouă, care m-a umplut de bucurie. Deşi vacanţa de vară luase sfârşit şi acum era timpul să mă întorc acasă, bucuria nou-descoperită m-a făcut să rămân la surorile mele. Într-un final, mama a trimis pe cineva după mine. Ajunsă acasă, i-am spus că doream să merg la o biserică asemănătoare în Campbell’s Castle. Ea a spus: „Nu!” Sabatul următor i-am spus din nou că voiam să merg la biserică.

„Nu, copila mea, vreau să mergi la piaţă cu doamna Edmund.” Am refuzat-o politicos, dar mama s-a supărat foarte tare. Data următoare când m-am îmbrăcat pentru biserică, mama mi-a rupt rochia. Sabatul următor mi-a luat toate rochiile şi le-a pus într-o cadă cu apă. După aceea am hotărât să mă schimb cu uşa încuiată. Deoarece mama nu mai putea să intre la mine, i-a spus fratelui meu care lucra în grădină să nu mă lase să trec. Când m-a văzut că vin, a sărit în drum, cu toporul în aer. Stând în faţa mea, el a spus: „Fie mor eu, fie tu, dar astăzi nu mergi la biserică în Campbell’s Castle.”

M-am întors. Să merg acasă? Nu! Mi-am amintit de o cărare care trecea pe proprietatea vecinilor şi care ducea la drumul principal care mergea spre biserică. Inima mea era plină de cântec în timp ce alergam pe poteca plină de rouă: .Astăzi este Sabat şi eu merg la biserică.” Am continuat să cânt până am ajuns la biserică. În tot acest timp, eu nu mai frecventam biserica la care mergea mama. Pastorul ei i-a spus că vrea să se întâlnească cu mine la parohie. Am mers. După ce a vorbit cu mine a spus: „Să ne rugăm.” Am crezut că va citi o rugăciune din cartea de rugăciuni, dar el a rostit o rugăciune simplă. Ultima propoziţie a fost: „Doamne, arată-i Sylviei adevărul.”

Sora mea a obţinut un post de profesoară în alt loc şi a rugat-o pe mama să mă trimită să stau la ea. De acolo am mers la colegiu în Jamaica, unde am absolvit un program pedagogic.

Când lucram ca profesoară la o universitate creştină din Alabama, mi-a scris sora mea şi mi-a spus că mama a fost botezată în aceeaşi biserică în care mă împiedicase pe mine să merg. Lăudat fie Dumnezeu! Niciodată nu trebuie să renunţăm la lucrările Duhului Sfânt.


Sylvia Wright Barnes

Leave a CommentSubmit