Dumnezeu ne învață prin copiii noștri

Devoțional zilnic 25 martie 2018

Pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere. – 2 Corinteni 5:7

Fetiţa mea de 10 luni dormea liniştită lângă mine în primele ore ale dimineţii. Se foise câteva minute, timp în care am urmărit-o respirând şi am savurat binecuvântarea pe care ea şi fratele ei o reprezintă în viaţa noastră. Apoi s-a foit şi mai tare, a scâncit un pic şi s-a întors spre mine, având încă ochii închişi. Am tras-o mai aproape şi am lăsat-o să sugă.

Fără să-şi deschidă ochii, a pus mâna pe mine şi s-a liniştit din nou. A respirat adânc, în siguranţă şi deplină încredere că sunt lângă ea şi nicăieri altundeva.

Uitându-mă la ea cum suge, cu ochii încă închişi, gândul mi s-a dus la modul în care Dumnezeu este mereu prezent lângă noi. Uneori e uşor să ne pierdem în împrejurările prezente şi să uităm că El e chiar lângă noi. Uneori eu încerc să mă descurc singură. Dar, dacă mi-aş ridica privirea şi aş avea încredere, El ar fi chiar acolo să îmi împlinească orice nevoie. Nu trebuie decât să Îi dau voie. E posibil să nu-L observ imediat lângă mine, dar El e prezent, aşteptând răbdător doar să mă întorc spre El.

Când îmi îndrept gândurile spre Dumnezeu, cu nevoile, problemele, grijile şi necazurile mele, El nu Se află în camera de alături. Nu e pe afară, plimbându-Se, şi nici nu vorbeşte la telefon. El şi îngerii Săi sunt în jurul meu, gata să îmi preia cererile şi să îmi audă rugile. Zi şi noapte, Dumnezeu aşteaptă şi e pregătit să asculte toate cererile şi rugăciunile pe care le are fiecare dintre noi. Fie că e vorba de o cerinţă sau de o laudă, când ne adresăm Domnului, El aude.

Începând din acea dimineaţă petrecută cu fetiţa mea, ori de câte ori mă trezesc – chiar dacă e încă noapte -, eu vorbesc cu Dumnezeu despre ceea ce mă preocupă. Am mai descoperit şi că, dacă mă rog când îmi pun capul pe pernă în fiecare seară, spunându-I lui Dumnezeu despre orice lucru îmi trece prin minte, oricât de mic, deseori adorm înainte să termin rugăciunea.

E o uşurare să pot să mă adresez oricând şi oriunde lui Dumnezeu şi să pot crede că Dumnezeu este lângă mine, chiar dacă am ochii închişi.

Apelează la El – nu e niciodată departe!

Erika J. Iverson

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro