Dumnezeu nu este doar bun, El este minunat!

De Jeff Couzins

Soția mea și-a pierdut slujba pe 29 februarie, înainte de carantina produsă de coronavirus pe 24 martie. Apoi am fost concediat temporar, cu perspectiva de a pierde o parte din venitul meu. Cu mici speranțe ca soția mea să mai obțină un alt loc de muncă în mediul actual, eram îngrijorați de cum vom face față.

Am fost informat, de asemenea, de către contabilul meu fiscal că datorez niște bani la fisc. Apoi, chiriașa din casa pe care o deținem ne-a informat că soțul și-a pierdut locul de muncă și că nu își permit să plătească chiria.

Într-o perioadă scurtă de timp, am pierdut o sumă incredibilă de bani din venitul  lunar. Am făcut calculul și sumele pur și simplu nu ne ajungeau. Pe hârtie, nu puteam vedea cum urma să plătim facturile și să punem mâncare pe masă.

De asemenea, recent, am început să am probleme cu spatele și o scanare RMN a arătat că aveam un disc herniat. Aveam dureri în partea inferioară a spatelui, cu dureri care iradiau în picioare. Stăteam cu greu în picioare  mai mult de câteva minute, abia puteam să mă plimb și nu mă simțeam confortabil când mă așezam. Clinica de fizioterapie era închisă și nu-mi puteam permite terapie la o clinică privată – care a fost închisă și ea din cauza pandemiei.

Nefiind în stare să vedem o cale de ieșire, am avut încredere în Dumnezeu și am știut că El va rezolva lucrurile pentru noi. În credință am apelat la făgăduința din Isaia 33: 15-16, „Cel ce umblă în neprihănire şi vorbeşte fără vicleşug, cel ce nesocoteşte un câştig scos prin stoarcere, cel ce îşi trage mâinile înapoi ca să nu primească mită, cel ce îşi astupă urechea să n-audă cuvinte setoase de sânge şi îşi leagă ochii ca să nu vadă răul,  acela va locui în locurile înalte; stânci întărite vor fi locul lui de scăpare; i se va da pâine, şi apa nu-i va lipsi. ” În aceste versete, am recunoscut propria noastră lipsă de neprihănire și am apelat astfel, la neprihănirea lui Hristos.

Nu puteam vedea cum va face Dumnezeu o cale prin furtuna care coborâse peste noi. Dar aceasta nu era problema noastră. Aveam credință în Dumnezeul nostru Atotputernic. Noi Îi dădusem Lui problemele noastre. Dacă am răzbit prin durere și dificultăți financiare și a trebuit să ne bazăm pe alimente primite, atunci înseamnă Dumnezeu avea un scop în a permite acest lucru.

Ajutasem la cantina pentru săraci a bisericii, dar acum era închisă pentru că bisericile fuseseră închise. De aceea biserica a trecut la livrarea de pachete cu alimente la casele oamenilor. Pentru că eram concediat, nu puteam conduce activitățile, dar tot puteam să fac voluntariat. Mi s-a permis să adun în continuare donația de alimentele de la supermarketul local.

Deoarece erau alte organizații de caritate înregistrate înaintea noastră, bisericii i-a fost oferit ceea ce lăsaseră celelalte organizații de caritate. Cu toate acestea, celelalte organizații de caritate nu au fost de încredere și nu colectau întotdeauna alimentele oferite. Dar eu am fost totdeauna prezent ori de câte ori a fost oferită o donație. Apoi, donațiile de alimente de la supermarket au luat amploare.

Un tânăr, membru al bisericii care locuiește aproape de noi, s-a oferit să mă ajute să colectez și să distribui pachetele de alimente. Într-o donație de caritate de la supermarket au fost peste 100 de pâini și 100 de pungi de 2,5 kg de cartofi. Era prea mult pentru a încăpea în mașina mea, așa că unul dintre angajații supermarketului a pus o parte din ele în mașina ei și le-a adus la noi acasă.

Luam donațiile de caritate acasă la noi pentru pre-sortare înainte de a le duce la biserică pentru a fi pregătite pachetele.

De mai multe ori, au fost prea multe donații pentru pachetele de alimente pe care le livram ca grup de biserică și nu aveam frigidere pentru a menține asemenea cantitate de mâncare în stare proaspătă. Așadar, am oferit donația în exces altor organizații de caritate care împărțeau alimente. Acest lucru a încântat supermarketul atât de mult încât au recunoscut biserica adventistă ca fiind organizația preferată de caritate. Nu mai eram coada, ci capul (Deuteronom 28:13).

În mod neașteptat, am primit o scrisoare de la fisc. Eram anunțat că nu le datorez niciun ban și că mi se datorează o restituire a impozitului. Nu mă întrebați cum, încă nu pot să înțeleg. Lăudat să fie Dumnezeu!

Deoarece durerile de spate deveniseră insuportabile, m-am simțit impresionat să caut online un chiropractician. Nu aveam bani să plătesc terapia, dar am găsit un chiropractician local care oferea asistență online – și în mod remarcabil a fost gratuit. Chiropracticianul a condus o întâlnire video online cu mine și am trecut împreună prin simptomele de la spate. El a identificat o soluție și mi-a dat câteva exerciții de făcut. Le-am făcut și în mod remarcabil – minunea minunilor- mi-au folosit la spate. Mai târziu, în acea săptămână m-am trezit dimineața, fără dureri de spate. Era pentru prima dată în decenii, deși de-a lungul anilor am primit diverse tratamente.

Atunci am realizat ceva izbitor. Cu doar câteva zile în urmă ne întrebam cum vom plăti facturile și vom pune mâncare pe masă. Însă acum aveam bani în bancă și durerea de spate se calmase. În plus, în loc de lipsa mâncării în casă, sunt suficiente alimente care pleacă din casa noastră pentru a hrăni literalmente sute de oameni!

Dumnezeu este credincios în respectarea făgăduințelor Sale. El ne-a asigurat că ni se va da pâine, iar apa nu  ne va lipsi. Îndurările Lui se înnoiesc în fiecare dimineață.

Dumnezeu nu este doar bun, El este minunat!

 Pastorul Jeff Couzins lucrează în cadrul Conferinței North England a bisericii adventiste de ziua a șaptea.

 

Cereri de rugăciune ale bisericii mondiale

  • Rugați-vă pentru planul strategic ”I Will Go” [Voi merge] al bisericii adventiste de ziua a șaptea. Fiecare diviziune, uniune conferință și biserică locală caută să pună acest plan în acțiune pentru următorii 5 ani.
  • Rugați-vă pentru adventiștii de ziua a șaptea care luptă cu COVID-19 sau care au pierdut pe cineva în această pandemie.
  • Rugați-vă pentru centrul comunitar chinez din Honduras care clădește poduri către oameni în orașul Tegucigalpa, oferind clase de sănătate și de limba mandarină. Rugați-vă pentru binecuvântarea lui Dumnezeu asupra acestui centru și asupra oamenilor la care caută să ajungă.
  • Roagă-te ca Dumnezeu să-ți dea ocazii de a împărtăși harul, iubirea bunătatea și adevărul Său, cu oamenii din viața ta.

Te invităm să ne rugăm împreună: trimite cererea ta de rugăciune prin intermediul formularului de aici, iar noi ne vom ruga pentru tine. De asemenea, roagă-te şi tu alături de noi pentru cererile deja adăugate.

Traducere: Adina Păltineanu

Articolul Dumnezeu nu este doar bun, El este minunat! apare prima dată în Redesteptare si reforma.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro