De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său. – Romani 8:28
Stând în patul de spital, nu îmi venea să cred cuvintele pe care tocmai le auzisem: ,Aţi suferit un infarct.” Nu au fost semne vizibile. Nu aveam hipertensiune. Colesterolul era puţin mare, dar nu luam medicamente pentru inimă. Credeam că totul este bine. Apoi s-a întâmplat. Tocmai mă pregăteam să fac ceva pentru mama, când am simţit o durere puternică în piept. Tensiune. Încordare. Disconfort la gât şi umeri. Mi-am măsurat tensiunea arterială. Aparatul spunea 200/103. Atunci mi-am zis: „Nu e de bine. Eu nu am tensiunea mare de obicei.” Am stat câteva minute, după care am măsurat-o din nou la cealaltă mână. De data asta era 200/95. „Ceva nu este în regulă”, am spus eu. L-am anunţat pe soţul meu, care repara ceva la camionetă: „Cred că fac infarct.”
A lăsat totul şi am mers la spital. Desigur, totul era nou pentru noi. Lăudat fie Domnul, mi-am amintit să mă rog. I-am spus: Nu vreau să mor. Dar dacă aceasta este voia Ta, atunci aceasta să fie şi voia mea. Pe tot drumul către spital nu mi-a fost teamă şi nici nu m-am panicat. Doar m-am rugat, mulţumindu-I lui Dumnezeu pentru binecuvântările Sale bogate şi cerându-I iertare pentru păcatele mele.
După mai multe teste şi consultaţii, am fost diagnosticată cu infarct miocardic. Personalul de la urgenţe m-a transportat la cel mai apropiat spital pentru boli cardiovasculare, unde am fost programată pentru o cateterizare cardiacă. Nu s-au descoperit blocaje pe artere şi nici leziuni la nivelul inimii. „Lăudat fie Domnul!” am spus eu. Apoi doctorul ne-a spus: „Orice s-a întâmplat, a dispărut. Poate a fost doar un spasm. Puteţi pleca, sunteţi foarte sănătoasă.”
Care a fost scopul acelui infarct? Romani 8:28 spune: „Ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.” Poate acel infarct a fost doar un semnal de alarmă, ca să încep să îmi revizuiesc priorităţile, responsabilităţile şi să încetinesc ritmul. Un lucru ştiu: Dumnezeu a permis să se întâmple cu un motiv.
Îmi amintesc că eram la spital vineri seara, când peste tot în jur era linişte. Am meditat la modul în care Dumnezeu m-a dus în acel loc liniştit să îmi vorbească despre rugăciune şi despre cât de importantă era ea în călătoria mea de fiecare zi. Poate că acela a fost scopul infarctului.
Mântuitorul nostru iubitor ne linişteşte uneori pentru a putea medita la dragostea Sa pentru noi.
Syvia Giles Bennett