Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu ca noi să trăim prin El. (1 Ioan 4:9)
Orice manifestare a puterii creatoare este o expresie a iubirii nemărginite. Suveranitatea lui Dumnezeu implică deplina binecuvântare a tuturor fiinţelor create. Psalmistul spune:
„Braţul Tău este puternic, mâna Ta este tare, dreapta Ta este înălţată. Dreptatea şi judecata sunt temelia scaunului Tău de domnie, bunătatea şi credincioşia sunt înaintea feţei Tale.
Ferice de poporul care cunoaşte sunetul trâmbiţei, care umblă înaintea Feţei Tale, Doamne!
El se bucură neîncetat de Numele Tău
şi se făleşte cu dreptatea Ta” – Psalmii 89:13-18.
Istoria marelui conflict dintre bine şi rău, de la data când a izbucnit pentru prima oară în ceruri şi până la finala înfrângere a răzvrătirii şi eradicarea definitivă a păcatului, constituie, de asemenea, o demonstrare a iubirii neschimbătoare a lui Dumnezeu. (…) Legea iubirii fiind temelia stăpânirii lui Dumnezeu, fericirea tuturor fiinţelor inteligente depinde de acceptarea, în mod desăvârşit, a marilor ei principii de neprihănire. Dumnezeu doreşte de la toate fiinţele create de El o slujire din dragoste, o slujire care să izvorască din aprecierea caracterului Său. El nu găseşte nicio plăcere într-o ascultare sub imperiul forţei. (…) Atâta vreme cât toate fiinţele create au recunoscut ascultarea iubirii, în tot universul lui Dumnezeu a existat o desăvârşită armonie. Era bucuria oştilor cereşti să aducă la îndeplinire planurile Creatorului lor. Ele îşi găseau plăcerea în a reflecta slava Sa şi a-l aduce laudă. Şi, în timp ce iubirea faţă de Dumnezeu era supremă, iubirea unuia faţă de celălalt era plină de încredere şi neegoistă. Nu exista nicio notă de discordie care să tulbure armonia cerească. (Patriarhi şi profeţi, p. 33-35)