Elcana

Devoțional zilnice 16 aprilie 2018

Elcana, bărbatul ei, îi zicea: „Oare nu preţuiesc eu pentru tine mai mult decât zece fii?” (1 Samuel 1:8)

În ceea ce priveşte închinarea, nu avem nimic de reproşat acestui om cu frică de Dumnezeu, însă în viaţa de familie descoperim că a făcut o greşeală. Putem să ne imaginăm că a avut o căsnicie fericită împreună cu soţia sa, Ana, deşi aceasta nu i-a oferit copii. Putem chiar să ne imaginăm cum Elcana îi spunea Anei că ea este mai preţioasă decât zece fii, şi Ana îi răspundea la fel. Însă, într-o zi, cu ştirea Anei sau fără ştirea ei, nu ştim, el a luat o decizie dramatică pentru căsnicia sa: şi-a mai luat o soţie, pe Penina.

„Dar pasul acesta, care fusese făcut din lipsă de credinţă, nu a adus fericire. S-au adăugat la familie băieţi şi fete; dar bucuria şi frumuseţea sfintei rânduieli divine a fost întinată, iar pacea familiei, nimicită.” (Patriarhi şi profeţi, ed. 2006, p. 580)

Soluţia aceasta omenească la nevoile sale neîmplinite nu i-a adus şi împlinirea pe care o căuta. De câte ori nu facem şi noi la fel…

Această decizie i-a provocat multă tristeţe Anei, care nu se mai putea bucura de mesele de părtăşie ale familiei. Cu toate acestea, el continua să îi ceară să-l preţuiască mai mult decât zece fii. Acest lucru putea fi posibil dacă el i-ar fi rămas loial. E uşor să pretinzi să fii iubit, însă trebuie să şi oferi condiţiile pentru ca această dragoste să fie posibilă.

Însă ceea ce urmează demonstrează că el s-a pocăit şi că dragostea lui a rămas neschimbată faţă de Ana. Conform Scripturii, ştim că o soţie care făcea un jurământ fără ştirea soţului ei, la fel cum a făcut Ana, putea fi dezlegată dacă soţul nu era de acord cu jurământul. Iar faptul că Elcana nu s-a împotrivit jurământului făcut de Ana, acela de a închina copilul Domnului, arată dispoziţia sa de a sacrifica ce îi era mai drag, ca semn al pocăinţei lui şi al dragostei faţă de soţia lui.

Ceea ce învăţăm de la acest om simplu este că familia noastră are nevoie de noi şi atât! Fără nicio „Penina” prin preajmă, adică televizor, prieteni, internet şi alte lucruri pe care le introducem în căsniciile noastre pentru a ne împlini nevoile. Pentru aceasta avem nevoie de credinţă şi de sacrificiu.

Romeo Andreica, pastor, Conferința Transilvania de Nord

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro