Elimelec sau ziua deznădejdii

Devoțional zilnic 11 aprilie 2018

Pe vremea judecătorilor a fost o foamete în ţară. (Rut 1:1)

Uneori soluţiile noastre par mai bune decât soluţiile lui Dumnezeu; a sta şi a aştepta răspunsul Domnului în tăcere pare un timp pierdut, dar, fără nicio excepţie, aşteptarea răspunsului lui Dumnezeu este soluţia salvatoare în toate cir-cumstanţele vieţii. Alteori, în ceasul răzvrătirii noastre, fuga din faţa Domnului pare soluţia cea mai potrivită, dar experienţa tristă a lui Elimelec ne învaţă că niciunde nu este prea departe pentru ca Domnul să ne ajungă şi în acelaşi timp: „Mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască” (Isaia 59:1)

De cele mai multe ori, criza noastră nu este decât proiecţia propriului păcat sau îngrijorări. În Casa pâinii (Betleem), oraş din Efrata, regiune al cărei nume înseamnă Prosper, o familie se autoconvinge că trăieşte agoniile foametei. Un om al cărui nume înseamnă Dumnezeul meu este rege (Elimelec) se lasă sedus de mirajul necunoscutului depărtat şi, ca şi când Dumnezeu nu ar mai fi rege, decide să devină stăpânul propriului destin. În ţara în care Dumnezeu era regele lui, Elimelec a avut prilejul să se bucure de cea Plăcută (Naomi), dar şi de cei doi fii ai săi: Cântec sau Bucurie (Mahlon) şi Ornament sau Desăvârşire (Chilion), dar în ţara peregrinajului, până şi numele lor vor suferi transformarea păcatului, în aşa fel încât Mahlon se va citi Bolnav, iar Chilion, Obsedat. Numai atunci când Dumnezeu este regele meu încetează să mai fie, se sting şi Cântec şi Desăvârşire, iar cea Plăcută acceptă de bună-voie să fie numită Amărăciune.

Scriptura are o altă interpretare a timpului. Oamenii aceştia, trăind pur subiectiv realitatea, se convinseseră că trăiesc în criză şi că nu mai au niciun rost acolo unde Dumnezeu este rege, dar propria ei mărturie o face pe Naomi să dea pe faţă lipsa de stăpânire a tinereţii: „La plecare eram în belșug” (Rut 1:21).

Copiii unei astfel de familii nu reuşesc să decripteze mai mult decât părinţii lor adevăratele valori ale vieţii, aşa încât atunci când, la rândul lor, vor face propriile alegeri, ei vor alege o fată Graţioasă, o Gazelă (Orpa) şi o fată Prietenoasă (Rut); alegerile lor comportă un ataşament estetic, şi nu o judecată morală.

Dacă familiile de astăzi ar învăţa din lecţiile istoriei, adesea am vedea oameni fericiţi pentru că nu pot să-şi vadă împlinite propriile visuri deşarte, şi cât de mulţi ar fi aceia care ar alege să Îl facă pe Dumnezeu regele lor! Pe vremea judecătorilor ar putea fi o foamete în ţară, dar cei al căror Dumnezeu este rege nu ar fi afectaţi de ea!

Constantin Alex Stamatie, pastor, Conferința Transilvania de Nord

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro