Empatie

Devoțional zilnic

Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai pe sus de el însuș. 4 Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora. Filipeni 2:3-4

Clubul de exploratori este locul în care învățăm, cântăm, ne jucăm și… explorăm. Fiecare persoană încearcă să își găsească rolul în grupă, punându-și darurile în valoare. Mai este locul în care putem învăța să lucrăm în echipă, și uneori descoperim faptul că și alți exploratori au idei asemănătoare cu ale noastre în unele proiecte. Vi s-a întâmplat vreodată să propuneți un lucru în același timp cu altcineva? Poate că da, și deși este amuzant la prima vedere, aceste situații ne apropie unii de alții și ne fac să înțelegem ce frumos este când putem coopera în unitate. 

Se întâmplă însă ca atunci când nu avem „toane” potrivite, în loc să căutăm să ne stăpânim starea de dispoziție, suntem iritabili și nervoși, adesea căutam să ne justificăm în fața celorlalți cu scuza că felul în care noi reacționăm nu îi influențează pe ceilalți. Prin empatie, oamenii au capacitatea de a simți cu alții de aceea suntem datori să ne controlăm emoțiile negative, fiind conștienți de faptul că ceilalți oameni pot fi afectați de acestea.  Care este motivația pentru care facem ceea ce facem? Vrem să ieșim în evidență sau pentru a atrage atenția asupra noastră înșine sau pentru binele celorlalți?

Dumnezeu să ne dea curajul și stăpânirea de sine pentru a ne controla emoțiile negative și o motivație corectă pentru a gândi, vorbi și acționa corect nu doar la întâlnirile explo, ci și acasă, la școală și în societate!

Silviu Dănăilă, instructor exploratori, pastor Conferința Muntenia

Leave a CommentSubmit