Eroi

Devoțional zilnice

„Copii, ascultați de părinții voștri în toate lucrurile, căci lucrul acesta place Domnului.” Coloseni 3:20

Amilcar Săndulescu s-a născut la 20 februarie 1911, provenind dintr-o familie de învăţători, Maria şi Constantin Săndulescu. A rămas orfan încă de la vârsta de 5 ani, mama a decedat, iar tatăl a căzut pe front în prima campanie a războiului, din 1916. După terminarea cursului primar, ca orfan de război, a fost admis primul, cu notă maximă, în clasa I la Liceul Militar din Craiova, unde, în scurt timp, a fost avansat la gradul de elev fruntaş pentru merite deosebite. În anul 1923, a fost desemnat să aleagă sicriul cu osemintele ostaşului necunoscut, având în vedere că era cel mai strălucit dintre copii.

Zece sicrie ajunseseră la Mărășești, în Biserica cea Mare, ciuntită de gloanțe. Veniseră de la Rașcovița, de la Bălăria, de la Chișinău, de la Mărăști, Mărășești și Oituz, de la Ciucea, de lângă Cluj. 14 mai 1923 a picat într-o zi de luni. Era sărbătoare. Așa s-a dorit a fi. Nu îngropăciune, nu priveghi. E trei după amiaza. Amilcar Săndulescu, emoționat, stă în dreapta generalului de divizie Gheorge Mărdărescu, Ministrul de Război.

Deschidem jurnalul îngălbenit al lui Amilcar. ”O mare tăcere. Eu m-am dus înaintea celor zece sicrie, tremurând, și, emoționându-mă, stăteam la îndoială, neștiind pe care să pun mâna. Dar, deodată, m-am dus la sicriul al patrulea. Îndemnat de conștiință, am pus mâna pe el. În momentul acela un mare fior mi-a străbătut tot sufletul și mi-au venit pe buze cuvintele – ACESTA ESTE TATĂL MEU!” Puștiul de 12 ani plânge. Cade în genunchi. ”Doamne, Dumnezeul meu, ai în pază pe toți eroii neamului, ai și pe tatăl meu”. Orfanii plâng. Plâng și cei cu părinți. Și soldații, și preoții, și generalii. Cortegiul funerar, 13 vagoane, va pleca spre București, unde la 17 mai 1923, Eroul e înhumat în Parcul Carol. Amilcar e și el prezent. Stă lângă Regele Ferdinand și Regina Maria. Oamenii aceia pe care tatăl său i-a iubit nespus…

În această dimineață, aș vrea să vorbim despre eroii cunoscuți din viața ta: părinții tăi! Ești atât de binecuvântat cu prezența lor!Să începeți ziua împreună, la altarul de dimineață și să o încheiați, la fel, în jurul Cuvântului!Ce privilegiu!Nu mulți îl au…

Doamne, îți mulțumesc pentru părinții mei. Te rog să mă ajuți să îi prețuiesc cu toată ființa mea!

Mihaela Zaha, Coordonator de Zonă Exploratori, Conferința Banat

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit