România: deficit comercial de 5,04 miliarde de euro
Deficitul comercial al României a avansat cu 34,8% în primele patru luni, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 5,04 miliarde de euro, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică. În 2018, deficitul comercial al României a avansat cu 16,8% faţă de anul anterior, până la 15,1 miliarde euro.
Noul guvern al Republicii Moldova, recunoscut oficial de Franţa, Germania, Marea Britanie, Polonia şi Suedia
Franţa, Germania, Marea Britanie, Polonia şi Suedia au recunoscut oficial noul guvern al Republicii Moldova, condus de Maia Sandu, şi susţin că Parlamentul, fiind reprezentantul poporului, este cel mai bun loc pentru a rezolva toate problemele politice.
Numărul persoanelor care solicită azil în UE este din nou în creștere
Din ianuarie până în aprilie, în jur de 206.500 de persoane au depus cereri de azil pentru prima oară în UE – o creștere de 15% faţă de aceeași perioadă în 2018, conform conglomeratului Funke Mediengruppe, care face referire la date provizorii din ţările UE. Creșterea este atribuită numărului din ce în ce mai mare de persoane din Venezuela, Columbia și Balcanii de Vest care cer azil, acestea neavând nevoie de viză pentru a călători în UE.
Papa Francisc vrea să efectueze o vizită în Irak anul viitor
„Am un gând insistent atunci când mă gândesc la Irak, unde vreau să mă duc anul viitor, pentru ca (această ţară) să se poată întoarce către viitor printr-o participare paşnică şi împărtăşită la construirea bunului comun”, a declarat papa Francisc luni într-un discurs, în parte improvizat, pe care l-a susţinut la primirea unor participanţi la Reuniunea Operelor de Ajutorare a Bisericilor Orientale (Roaco). Papa şi-a exprimat de asemenea voinţa ca Irakul „să nu cadă din nou în tensiuni provenind din conflicte latente între puteri regionale”.
Economia britanică s-a contractat din cauza celui mai mare declin al producţiei fabricilor din ultimii 17 ani
Declinul de 3,9% al producţiei fabricilor, cel mai amplu din iunie 2002, a provocat contractarea economiei pentru a doua lună consecutiv, potrivit datelor publicate luni de Biroul Naţional de Statistică. PIB-ul a scăzut cu 0,4%, înregistrând cel mai mare declin lunar după cel consemnat în martie 2016, economia riscând o încetinire puternică în acest trimestru. Creșterea din ultimele trei luni a fost de doar 0,3%, sub ritmul de 0,5% din primul trimestru.
Un emisar american va vizita Sudanul pentru a lansa un apel la reluarea dialogului
Secretarul de stat american adjunct pentru Africa, Tibor Nagy, va vizita în următoarele zile Sudanul pentru a îndemna armata, la putere, şi reprezentanţii mişcării de protest la “reluarea” dialogului, a anunţat luni Departamentul de Stat, relatează AFP. Vizita sa la Khartoum este prevăzută în cursul unui turneu african în perioada 12-23 iunie. „El va lansa un apel la încetarea atacurilor contra civililor”, a adăugat diplomaţia americană într-un comunicat.
Israel: Netanyahu va fi audiat de procurorul general, în luna octombrie, pentru corupţie
Premierul israelian, Beniamin Netanyahu, va fi audiat la începutul lunii octombrie de procurorul general în cadrul acuzaţiilor de corupţie care îl vizează, a informat luni avocatul acestuia, relatează AFP. Beniamin Netanyahu, 69 de ani, dintre care 13 la putere, a negat în bloc acuzaţiile care i s-au adus şi a denunţat o „vânătoare de vrăjitoare”. Chiar pus sub acuzare, legal nu va fi constrâns să demisioneze înainte de a fi găsit vinovat şi de a fi epuizat toate procedurile de apel, proces ce s-ar putea întinde pe mai mulţi ani, potrivit analiştilor.
Siria: 25 de morţi în lovituri ale regimului şi aliatului său rus în nord-vestul ţării
În total, 25 de civili, dintre care 7 copii, şi-au pierdut viaţa în lovituri ale regimului sirian şi aliatului său rus în diferite regiuni din nord-vestul ţării care scapă controlului autorităţilor de la Damasc, a raportat luni Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO). Până la 2 milioane de sirieni ar putea ajunge în Turcia dacă luptele se intensifică în nord-vestul Siriei, în timp ce finanţările pentru ajutor au scăzut la un nivel periculos. „Temerea noastră este că, dacă această situaţie va continua şi dacă numărul de refugiaţi va continua să crească şi conflictul se va intensifica, am putea vedea chiar sute de mii, un milion, două milioane de sirieni îndreptându-se spre graniţele cu Turcia”, a declarat coordonatorul umanitar regional al ONU pentru criza din Siria, Panos Moumtzis.
Şeful diplomaţiei germane, în Iran, pentru a salva acordul nuclear
Şeful diplomaţiei germane, Heiko Maas, a fost primit luni la Teheran de către omologul său iranian, Mohammad Javad Zarif, cu care a discutat despre Acordul internaţional de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian. Potrivit lui Maas, Germania şi partenerii săi europeni „au depus un maximum de eforturi pentru a-şi îndeplini angajamentele” asumate prin acest acord, ameninţat după ce Statele Unite au decis să se retragă unilateral din el, în mai 2018, şi să restabilească o serie de sancţiuni economice punitive în dreptul republicii islamice.
Populaţia mondială care suferă de obezitate a depășit-o pe cea care suferă de foame
Populaţia mondială care suferă de obezitate a depăşit-o numeric pentru prima oară pe cea care suferă de foame, potrivit datelor preliminare publicate luni de Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite (FAO), într-un comunicat citat de agenţia de presă EFE. Deşi documentul privind starea globală a securităţii alimentare şi nutriţiei, elaborat de mai multe agenţii ale ONU, va fi publicat luna viitoare, directorul general al FAO, José Graziano da Silva, a precizat că rezultatele preliminare arată că pentru prima oară persoanele cu obezitate sunt mai numeroase decât care suferă de foame.