Esenţiale azi, 18 noiembrie

semneletimpului.ro

Hong Kong: Poliţia asediază Universitatea Politehnică

La acest moment au loc ciocniri violente între forţele de ordine din Hong Kong și protestatari refugiaţi în campusul Universităţii Politehnice. Toate școlile din oraș sunt închise, iar poliţia a blocat accesul în campus. Un poliţist a fost rănit duminică în picior de o săgeată trasă de un manifestant în timpul ciocnirilor produse în apropierea campusului Universităţii Politehnice, devenit principala linie de front a demonstranţilor.

Înalta Curte din Hong Kong a declarat astăzi neconstituţională interdicţia purtării măştii, decisă luna trecută de guvernul local.

Militarii chinezi din Hong Kong au participat sâmbătă la curăţarea străzilor de molozul rămas în urma demonstraţiilor din ultima săptămână. Guvernul local a asigurat că nu a solicitat ajutorul soldaţilor chinezi, care „au luat singuri iniţiativa” de a face curat. În prezent, în Hong Kong se află până la 12.000 de soldaţi, de cel puţin două ori mai mulţi decât de obicei.

Iran: Cel puţin doi morţi în urma protestelor

Un poliţist şi cel puţin un civil au fost ucişi începând de vineri în cursul manifestaţiilor din Iran împotriva majorării preţului benzinei. Patruzeci de persoane au fost arestate în oraşul  Yazd. Preţul benzinei, puternic subvenţionat în Iran, urmează să crească cu 50% pentru primii 60 de litri cumpăraţi în fiecare lună şi cu 300% pentru litrii următori. Iranul a oprit cea mai mare parte a internetului, începând de sâmbătă seara, încercând să împiedice comunicarea dintre protestatari. Ţara se confruntă cu o gravă criză economică după retragerea Statelor Unite, în 2018, din acordul nuclear internaţional cu Teheranul și după reinstituirea de sancţiuni. Veniturile din creşterea preţului la benzină ar urma să fie redistribuite iranienilor care se confruntă cu dificultăţi economice, adică aproape 75% din populaţie, potrivit preşedintelui Hassan Rouhani. Teheranul a acuzat Washingtonul de amestec în afacerile interne, după ce SUA şi-a exprimat susţinerea faţă de „poporul iranian” în contextul manifestaţiilor.

Bolivia: Peste 13 morţi în urma protestelor

Cel puţin 13 persoane şi-au pierdut viaţa începând de joi în Bolivia, în contextul ciocnirilor dintre forţele de ordine și partizani ai președintelui socialist demisionar, Evo Morales. Președintele interimar al Boliviei, Jeanine Anez, a autorizat participarea armatei la menţinerea ordinii, exonerând-o de orice responsabilitate penală.

Franţa: Zeci de arestări în rândul Vestelor Galbene

Autorităţile au reţinut 129 de persoane în urma protestelor de sâmbătă de la Paris, în urma manifestaţiilor violente convocate la împlinirea unui an de la debutul mişcării Vestelor Galbene. Protestatarii au incendiat maşini şi au aruncat cu pietre de pavaj şi sticle incendiare în forţele de ordine, care au răspuns cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă. Forţele de ordine și manifestanţii s-au confruntat și la Lyon și Nantes. Proteste au avut loc și la Bordeaux şi Toulouse.

Siria: Paisprezece morţi în urma unui atentat

Paisprezece persoane, dintre care 9 civili, au fost ucise și 33, rănite sâmbătă într-un atentat cu maşină-capcană în oraşul Al-Bab, din nord-estul Siriei. Explozia s-a produs într-un loc de adunare a taxiurilor şi autobuzelor. Orașul, o fostă redută a SI, se află sub controlul armatei turce de doi ani. Atentatul nu a fost revendicat deocamdată.

Începând cu luna iulie, Turcia a expulzat 50.000 de migranţi

Aproape 50.000 de migranţi, dintre care peste 6.000 de sirieni, au fost expulzaţi din Istanbul de la declanşarea, în luna iulie, a unei operaţiuni împotriva imigraţiei ilegale. Autorităţile turce afirmă că nu au nicio problemă cu persoanele înregistrate în mod corespunzător. Migranţii neînregistraţi sunt expulzaţi – cu excepţia sirienilor, pe care Ankara afirmă că nu-i poate trimite în ţara lor aflată în război. Turcia, ţară cu peste 82 de milioane de locuitori, adăposteşte peste 3,6 milioane de sirieni.

Chile: Președintele Pinera a condamnat violenţa poliţiei

Preşedintele chilian, Sebastian Pinera, a condamnat duminică pentru prima dată violenţele comise de poliţie de la începutul protestelor, la 18 octombrie. Criza din Chile a făcut 22 de morţi, dintre care 5 ca urmare a intervenţiei forţelor de ordine, şi peste 2.000 de răniţi, dintre care 200 de persoane cu leziuni oculare. Protestele au demarat în urma majorării tarifelor la metroul din Santiago, după care au evoluat în demonstraţii mai generale împotriva inegalităţilor sociale.

Georgia: Proteste masive pentru reformarea sistemului de vot

Zeci de mii de persoane au manifestat duminică la Tbilisi împotriva puternicului oligarh Bidzina Ivanişvili, liderul partidului majoritar Visul Georgian. Acesta promisese în luna iunie, sub presiunea străzii, care contesta prezenţa deputaţilor ruşi în parlament, că la alegerile legislative din octombrie 2020 va elimina scrutinul mixt şi îl va adopta pe cel proporţional. Opoziţia îl acuză pe Ivanişvili că a orchestrat respingerea proiectului de lege pentru ca formaţiunea sa să beneficieze în continuare de actualul sistem de vot. Protestatarii au cerut demisia guvernului, numirea unui guvern provizoriu, organizarea de alegeri anticipate și eliberarea deţinuţilor politici.

Papa Francisc a luat prânzul cu 1.500 de persoane nevoiașe

Papa Francisc a găzduit 1.500 de persoane fără adăpost şi nevoiaşe la masa de prânz de duminică, în contextul Zilei Mondiale a Oamenilor Săraci, instituită de papa Francisc în 2016. Oaspeţii, persoane sărace şi nevoiaşe, au fost aduşi de voluntari din cadrul grupurilor caritabile care îi ajută în fiecare zi. De-a lungul săptămânii, o clinică mobilă a fost instalată în Piaţa „Sfântul Petru”, în cadrul căreia doctori voluntari au oferit asistenţă medicală gratuită persoanelor nevoiaşe. Un serviciu de îngrijiri este disponibil pe tot parcursul anului în apropiere, o altă iniţiativă a papei Francisc.

Cehia, Slovacia, Ungaria și Polonia au aniversat Revoluţia de Catifea

Premierul ceh, cel slovac, ungar şi polonez au aniversat duminică împreună, la Praga şi la Bratislava, 3 decenii de la Revoluţia de Catifea, mişcarea în fruntea căreia s-a plasat atunci poetul disident ceh Vaclav Havel şi care a permis înlăturarea pe cale paşnică a regimului comunist în fosta Cehoslovacie. Peste 200.000 de cehi au cerut sâmbătă la Praga demisia premierului miliardar Andrej Babis, pe care îl acuză de corupţie.

Rusia returnează Ucrainei navele capturate în strâmtoarea Kerci

Rusia va returna Ucrainei cele 3 nave militare pe care le-a sechestrat în noiembrie anul trecut, cu tot cu echipaje, în urma unui incident petrecut în strâmtoarea Kerci, care face legătura între Marea Neagră şi Marea Azov. Kievul susţine că Moscova restrânge traficul maritim prin strâmtoarea Kerci pentru a face din Marea Azov o mare internă a Rusiei, în timp ce Moscova susţine că doreşte doar să garanteze securitatea podului peste această strâmtoare, a cărui construcţie recentă a creat o legătură terestră între Crimeea anexată şi Rusia.

Leave a CommentSubmit