Esenţiale azi, 22 octombrie

Incertitudine cu privire la Brexit, cu 10 zile înainte de termenul limită

Premierul Boris Johnson nu a reușit să impună pe ordinea de zi a Camerei Comunelor votarea noului acord pentru Brexit. Președintele Camerei, John Bercow, a explicat că moţiunea este „în esenţă aceeaşi ca cea de sâmbătă şi Camera Comunelor a decis în acest dosar”. Acordul de retragere a Regatului Unit din UE va fi supus la un vot final în Camera Comunelor joi, după care acordul va fi dezbătut de Camera Lorzilor, a declarat Jacob Rees-Mogg, liderul Camerei Comunelor. „Cei care nu votează pentru calendarul moţiunii vor vota practic pentru a nu exista un Brexit la 31 octombrie”, a subliniat Rees-Mogg.

Erdogan acuză Occidentul de sprijinire a „teroriștilor”

Președintele turc a acuzat luni ţările occidentale că „se poziţionează de partea teroriştilor”, atacând Turcia pentru ofensiva lansată în nord-estul Siriei împotriva miliţiei kurde Unităţile de Protecţie a Poporului (YPG). Operaţiunea militară, suspendată pentru 120 de ore după un armistiţiu negociat cu Statele Unite, a fost ţinta criticilor comunităţii internaţionale. „Am crezut că sunteţi împotriva terorismului. De când aţi început să acţionaţi în comun cu teroriştii? A devenit oare YPG membru al NATO fără ca eu să fi fost avertizat?” a fost reacţia indignată a președintelui turc, care își dorește ca NATO să manifeste „empatie” faţă de ţara sa. Rusia a criticat, la rândul său, ofensiva Turciei, pentru operaţiunile ce au loc în ceea ce consideră teritoriul suveran al Siriei.

Statele Unite trimit militari și blindate în Lituania, pentru descurajarea Rusiei

Pentagonul a trimis în Lituania aproximativ 500 de militari și zeci de vehicule blindate, operaţiunea fiind un indiciu că prezenţa americană pe flancul estic al NATO „nu mai este un tabu”, după cum a declarat ministrul lituanian al apărării, Raimundas Karoblis. „Este vorba de un mesaj pentru Lituania şi ţările vecine prin care se arată că aliaţii sunt de partea noastră. Dar este şi un mesaj adresat Rusiei că Statele Unite sunt implicate, acesta este un element suplimentar de disuasiune”, a punctat Karoblis.

Beniamin Netanyahu eșuează în formarea unei coaliţii de guvernare

„Imediat după ce am primit mandatul de a forma guvernul m-am străduit din răsputeri să formez un guvern de largă uniune naţională”, a declarat premierul israelian într-o postare video pe contul de Facebook, anunţând că renunţă să mai formeze guvernul, după ce a eșuat în negocierile cu adversarul său politic Benny Ganz. Președintele Rivlin va încredinţa lui Ganz mandatul formării coaliţiei de guvernare, iar acesta ar trebui să anunţe până joi seara dacă acceptă sau nu această misiune.

Partidele Verzi, scor istoric la alegerile parlamentare din Elveţia

Proiecţiile arată un procent total de 20% pentru cele două partide ecologiste, Partidul Verde și Partidul Liberal Verde, câștigul istoric ilustrând preocuparea pentru schimbările climatice. Partidul Poporului Elveţian, cunoscut pentru poziţia sa antimigraţie, a scăzut cu 3 procente faţă de alegerile precedente, dar rămâne partidul cu cele mai multe voturi din parlamentul de la Berna.

Irlanda de Nord legalizează avortul și căsătoriile între persoane de același sex

Luni, la miezul nopţii, avortul și căsătoriile între persoane de același sex devin legale în Irlanda de Nord, la fel ca în restul Regatului Unit. Irlanda de Nord nu are un guvern propriu din 2017, iar deputaţii nord-irlandezi au încercat să se opună măsurii decise de parlamentul britanic, dar nu au putut bloca măsurile adoptate. „Este o zi tristă. Ştiu că anumite persoane vor dori să sărbătorească azi şi le spun: gândiţi-vă la cei care suntem trişti astăzi şi care credem că este un afront adus demnităţii umane şi vieţii umane”, a declarat Arlene Foster, liderul Partidului Unionist Democrat (DUP).

Premieră: numărul chinezilor bogaţi l-a depășit pe cel al americanilor înstăriţi

Un studiu realizat de Credit Suisse arată că 100 de milioane de chinezi au intrat, la jumătatea acestui an, în topul milionarilor lumii, faţă de 99 de milioane de americani. Potrivit studiului, numărul de milionari de pe glob a crescut cu 1,1 milioane, ajungând la 46,8 milioane, iar estimările spun că numărul milionarilor planetei va ajunge la aproape 63 de milioane până în 2024. „În ciuda tensiunilor comerciale dintre Statele Unite și China din ultimele luni, ambele ţări au rezultate puternice în formarea de averi, contribuind cu 3.800 de dolari, respectiv 1.900 de dolari”, a declarat Nanette Hechler-Fayd’herbe, șefa diviziei de economie și cercetare la Credit Suisse.

Estimări: Vârsta de pensionare în Germania va crește la 69 de ani

Banca Centrală a Germaniei, Deutsche Bundesbank, preconizează că vârsta de pensionare a angajaţilor germani va fi majorată la 69 de ani, în contextul declinului demografic, ce va supune sistemul de pensii „unei presiuni considerabile în viitor, în special începând de la mijlocul anilor 2020”. Din 2012, în Germania vârsta de pensionare este de 67 de ani. Raportul băncii a primit reacţii negative din partea politicienilor. „Avem nevoie de o strategie pentru a munci mai sănătos mai mult timp, nu vârstă de pensionare la 69 de ani pentru toată lumea”, a declarat Markus Kurth, deputat al Verzilor, în timp ce deputata Katja Mast, vicepreședinta grupului parlamentar social-democrat (SPD), a subliniat că această măsură ar reprezenta alegerea căii greșite.

Canada: Partidul Liberal va forma un guvern minoritar după câștigarea alegerilor

După scrutinul de luni, care a arătat o cursă strânsă între liberalii conduși de Trudeau și conservatorii conduși de Andrew Scheer, liberalii au fost aleși sau conduc în 146 din cele 304 districte electorale. Prim-ministrul Justin Trudeau ar fi avut nevoie de 170 de locuri din cele 338 din Camera Comunelor pentru a putea forma un al doilea guvern majoritar. Postul de televiziune CBS a anunţat că, deși a câștigat alegerile federale, Partidul Liberal va forma un guvern minoritar, nereușind să obţină majoritatea absolută în legislativul de la Ottawa.

Facebook a blocat campanii de manipulare susţinute de Iran și de Rusia

Conducerea Facebook a anunţat blocarea a 4 operaţiuni de manipulare a opiniei publice efectuate de grupări susţinute de entităţi statale din Iran și din Rusia și care aveau ca ţintă utilizatori de internet din toată lumea, inclusiv din Statele Unite, Africa de Nord şi America Latină. „Aceste campanii au creat reţele de conturi pentru a induce în eroare alte conturi în privinţa activităţii şi identităţii lor. Am transmis concluziile noastre poliţiei, legiuitorilor şi partenerilor noştri industriali. Am pus capăt acestor campanii ca urmare a atitudinii lor înşelătoare, nu din cauza conţinutului pe care îl făceau public”, a declarat Nathaniel Gleicher, responsabil de securitatea cibernetică. Trei dintre campanii erau conduse din Iran, iar a patra, din Rusia, postările campaniei susţinute de grupări rusești având linkuri către Agenţia de Cercetare a Internetului, numită și „ferma de trolli rusească”.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro