semneletimpului.ro

Este religia cauza violenţei din lume?

Rareori religiile folosesc violenţa ca vehicul pentru mesajul lor, deși unii susţinători extremiști ai unei religii sau ai alteia ar putea recurge la violenţă ca instrument pentru propagarea și îndreptăţirea religiei respective. Noi, creștini fiind, trebuie să fim primii care să recunoască acest lucru.

Cu câteva luni în urmă, în timp ce vizitam un renumit Geo Park, am început să discut cu ghidul nostru, căruia i-am mărturisit că sunt creștin. El mi-a povestit că, până la maturitate, fusese și el un creștin devotat, însă că, mai târziu în viaţă, s-a convins că Dumnezeu fie nu există, fie este nepăsător. Religia promovează violenţa, mi-a spus el. Prin urmare, nu credea că religia este ceva benefic și l-a respins, implicit, și pe Dumnezeu, optând pentru ateism.

Ghidul meu nu este singurul. A existat un timp în care, de secole, religia era văzută ca soluţia supremă la cele mai profunde probleme ale omenirii, iar credincioșii se coalizau în jurul credinţei în căutare de consolare, pace socială și un simţământ al dependenţei de Dumnezeu care să îi facă să simtă ce înseamnă să ai sens și rost în viaţă. Astăzi, ideea că religia promovează violenţa și provoacă divizare socială – prin urmare este dăunătoare – e destul de răspândită. Există tendinţa tot mai pregnantă și mai răspândită de a respinge conștient religia sau de a alege din comoditate statutul de nereligios. Revistele populare, jurnalele de specialitate, ziarele obișnuite adoptă și promovează pe faţă ateismul sau agnosticismul, rămânând distante de problematica credinţei. Astfel de percepţii negative sau neutre asupra religiei sunt destul de frecvent întâlnite și în lumea academică, acolo unde ne-am aștepta poate să găsim deschidere faţă de ideile religioase.

Există un cumul de motive pentru această notorietate negativă a religiei. Atacul asupra religiei provine esenţialmente din discursurile susţinătorilor așa-numitului „nou ateism”, care nu doar că pune sub semnul întrebării existenţa lui Dumnezeu, însă promovează de asemenea viziunea potrivit căreia oamenii nu au nevoie de religie pentru a duce o viaţă împlinită. Bazele noului ateism se găsesc în scrierile unor autori contemporani precum Sam Harris, Christopher Hitchens, Daniel Dennett și Richard Dawkins. Aceștia și alţi autori similari consideră că religia nu contribuie pozitiv la viaţa și fericirea oamenilor, ci, din contră, văd în religie principala problemă a omenirii, iar în practicarea ei motivul existenţei multor rele sociale precum violenţa, terorismul, intoleranţa, bigotismul etc. Cum să ne raportăm noi la asemenea poziţii conform cărora religia este o sursă de violenţă?

Argumentaţia generală care stă la baza acestei poziţii poate fi rezumată altfel: religia cultivă violenţa, religia este antiștiinţifică, moralitatea biblică este oribilă și promovează violenţa; evanghelizarea și încercările de convertire (mai ales la religia biblică) alimentează intoleranţa și bigotismul; religia îi determină pe credincioși să își impună propria moralitate asupra altora etc. Argumentaţia pare contraintuitivă, pentru că, tradiţional, religia a fost asociată cu pacea; prin urmare, multe persoane religioase sunt surprinse atunci când alţii le leagă credinţa de violenţă. În orice caz, neoateismul a reușit să răspândească ideea că religia tinde să cultive violenţă.

Ar putea fi justificată o astfel de acuzaţie adusă religiei? Sau cauza reală ar putea fi altundeva? Am observat că aceia care contestă religia nu pot face distincţie între extremiștii unei religii și curentul majoritar al acesteia. Extremismul este prezent în orice grup social – fie că vorbim despre un grup religios, rasial, politic sau chiar sportiv. În mod curent, acestea sunt compuse dintr-o majoritate pașnică (curentul majoritar) și o minoritate de extremiști. Fanii sporturilor sunt un exemplu foarte bun pentru a ilustra această structură bipartită. Cei mai mulţi dintre fani se bucură să își urmărească și să își încurajeze echipa, dar există și extremiști care ocazional se comportă violent și distructiv. Poziţia lui Paul Chamberlain mi se pare adecvată: „Ori de câte ori ne asumăm iniţiativa de a descrie și a emite aprecieri cu privire la învăţăturile altui grup decât acela din care facem parte, trebuie să facem acest lucru cu o grijă sporită, ca nu cumva să acordăm greutate necuvenită vocilor extremiștilor din acel grup. Dacă greșim aici, riscăm să descriem o viziune minoritară, extremă și respinsă de majoritatea unui grup ca reprezentând sistemul de credinţe al curentului majoritar.”[1]

Prin urmare, unul dintre motivele pentru care ateii susţin că religia provoacă violenţă este acela că ignoră distincţia dintre adepţii obișnuiţi și autentici ai credinţei și extremiștii care distorsionează mesajele religioase. Extremiștii nu reprezintă curentul principal al religiei, iar descrierea pe care ei o fac religiei este improprie și falsă. Lucrul acesta este valabil atât în culturile creștine, cât și în alte culturi. Poate fi adevărat că adepţii unei religii recurg la acţiuni violente, însă această violenţă nu este centrală sistemului de credinţe ale respectivei religii. Religiile rareori promovează folosirea violenţei ca vehicul pentru mesajul lor, deși unii susţinători extremiști ai unei religii sau ai alteia pot recurge la violenţă ca instrument pentru propagarea sau îndreptăţirea religiei respective. Noi, creștini fiind, trebuie să fim primii care să recunoască acest lucru; la urma urmei, istoria creștinismului trebuie să își înfrunte propriile cruciade și alte abuzuri. Întrebarea este, însă, dacă religia este dăunătoare și ar trebui interzisă (așa cum pretind unii atei) deoarece unii extremiști religioși amestecă violenţa cu motivaţiile și scopurile religioase. Sensul întrebării se năruie însă dacă îi schimbăm obiectul: Ar trebui interzise sporturile din cauza violenţei pe care o pot genera?

Întrebări pentru sceptici

Urmând sugestia lui Chamberlain[2], sunt nevoit să le adresez câteva întrebări scepticilor: Aţi putea oferi exemple de războaie sau de violenţe generate de religie? Care este cauza reală a violenţei: religia sau abuzul de religie? Nu a fost religia creștină autentică o influenţă pozitivă asupra culturilor? Nu este oare adevărat că lipsa religiei și ateismul au provocat multă violenţă și cruzime? Ar înceta cumva violenţa și coerciţia din societate dacă religia ar fi eradicată? Aceste întrebări sunt foarte relevante. Când le adresez celor care îmi atacă credinţa, de obicei aceștia realizează că nu s-au gândit niciodată la aceste lucruri.

Să mă întorc la ghidul meu. Atunci când a spus că religia este dăunătoare pentru că provoacă violenţă, mi-am urmat strategia de a-i cere detalii și l-am întrebat dacă îmi poate da exemple de războaie generate de religia mea. Din experienţa conversaţiilor mele cu ateii, știu că majoritatea nu pot oferi exemple concrete care să le susţină opiniile. Ghidul meu a ezitat puţin și apoi mi-a servit următorul răspuns: „Primul și al Doilea Război Mondial”. Doar că știm că aceste două războaie nu au fost provocate de ideologii religioase. Acest exemplu ilustrează dificultăţile pe care le au scepticii atunci când vine vorba să își susţină critica. Unii pot menţiona cruciadele – serie de expediţii militare (secolele XI–XIII) organizate de creștinii europeni pentru a invada Orientul Mijlociu în numele unui război sfânt de recuperare a Ţării Sfinte din mâna musulmanilor, care a provocat multă moarte și distrugere pe două continente. Oare aceea nu era violenţă în numele religiei? Dar să spunem că aceea era violenţă între adepţii a două religii, însă cum rămâne cu Inchiziţia, un tribunal eclesiastic înfiinţat de Biserica Catolică începând cu secolul al XIII-lea pentru a organiza măsuri și persecuţii menite să cureţe biserica de erezie? Apoi, cum ar trebui să vedem conflictul dintre Israel și Palestina, care a generat ani în șir de tensiuni, conflict și distrugeri? Ca pe un conflict religios sau ca pe unul generat de alţi factori? În vârful piramidei activităţii teroriste stau atacurile de la 11 septembrie asupra turnurilor World Trade Center și asupra Pentagonului. Oare religia a provocat acea distrugere crudă și inumană?

E drept că astfel de întrebări nu sunt ușoare, însă chiar și o citire sumară a istoriei va arăta că lipsa religiei sau eliminarea religiei dintr-o societate mai degrabă produce decât elimină violenţa și ferocitatea inumană. Să luăm, de pildă, Revoluţia Bolșevică, din 1917. Unul dintre primele lucruri pe care revoluţia le-a înfăptuit a fost să abolească religia și să impună ideologia atee în toată Rusia și apoi în URSS. Nicio altă ţară nu abolise religia printr-o politică oficială până atunci, iar demersul a fost abandonat abia pe la finalul anilor 1980. În această lungă perioadă în care Rusia a interzis oficial religia, s-a constatat cumva o absenţă a violenţei și o prevalenţă a păcii societale? Verdictul istoriei este un „nu” categoric. Din contră, în această lungă perioadă, de mai multe decenii, brutalitatea, violenţa, privarea de libertate în masă, persecuţia (vă amintiţi de gulaguri?), și agresiunile crude le fuseseră pricinuite deopotrivă celor religioși și nereligioși pentru propășirea ateismului și a comunismului. Mii de oameni au pierit fiindcă au îndrăznit să aibă o credinţă religioasă, inclusiv zeci de mii de preoţi, călugăriţe și monahi ortodocși ruși, precum și pastori ai numeroase confesiuni protestante, toţi nevinovaţi și pacifiști. Mulţi alţii au fost trimiși să muncească și să moară în lagărele din Siberia. Sute de biserici au fost distruse sau pur și simplu folosite în alte scopuri. Agenda ateismului, care urmărea eliminarea religiei din stat, a cuprins o violenţă atroce și imposibil de redat în cuvinte.

La fel și în China, începând din 1949, conducători au dorit să abolească religia și au ţintit spre dezmembrarea creștinismului, a budismului, a islamului și a altor religii. Comunismul a devenit singura ideologie permisă, iar cei care i se opuneau sau o refuzau erau numiţi „contrarevoluţionari” și deveneau victime ale oprimării. Numeroși membri ai clerului au fost arestaţi și diferite biserici și alte lăcașuri de închinare au fost închise în efortul de eliminare a oricărei urme de practică religioasă. Alte ţări, precum Vietnamul, România, Coreea de Nord și Cambodgia, au avut parte de asemenea politici de stat pentru suprimarea religiei și a persoanelor religioase. O analiză a iniţiativei și scopului acestor practici și politici indică faptul că nu religia a fost factorul motivator al acestei violenţe. Acest fapt ridică o întrebare: Ar putea fi posibil ca lipsa religiei să fie adevăratul pericol în lumea noastră? Nu cumva îndepărtarea de credinţa în Dumnezeu este adevărata cauză a violenţei?

Violenţa care decurge din absenţa religiei

Istoria apără poziţia că a existat mai multă brutalitate în ţările care au abolit religia și au introdus sistematic o filosofie atee în sistemul de guvernare. Brutalitatea provocată de persoane nereligioase este atât de evidentă și de generalizată încât până și noii atei o recunosc. Faimosul și vehementul ateu Richard Dawkins este de acord. El admite că nereligioșii comit și ei acte de violenţă și infracţiuni, dar pretinde că nu există nicio conexiune logică directă dinspre nereligiozitate spre violenţă și, prin urmare, lipsa religiei nu ar fi o cauză în sine pentru violenţă. Da, este adevărat că unele acte de violenţă au fost comise de persoane care s-a întâmplat să fie nereligioase, dar nu lipsa religiei le-a motivat să înfăptuiască acele acte. „Ceea ce contează nu este dacă Hitler sau Stalin erau atei, ci dacă ateismul influenţează sistematic oamenii să facă lucruri rele. Nu există nici cea mai mică dovadă că ar fi așa. (…) Stalin era extrem de sever cu Biserica Ortodoxă Rusă și cu creștinismul și religia, în general. Dar nu există nicio dovadă că ateismul e ceea ce i-a motivat brutalitatea. Indivizii atei pot comite rău, dar nu o fac în numele ateismului.”[3]

Este surprinzător că Dawkins poate face astfel de afirmaţii. În primul rând, aceeași argumentaţie ar putea fi folosită și în apărarea religiei: Da, unele acte de violenţă au fost comise de persoane care s-a întâmplat să fie religioase, dar nu religia în sine le-a motivat să comită acele acte. În al doilea rând, așa cum am văzut deja, istoria demonstrează că lipsa religiei a provocat mult mai multă violenţă și distrugere decât religia. În al treilea rând, Dawkins admite că persoanele nereligioase iau parte la acte de violenţă, dar neagă că ateismul ar avea vreo legătură cu acest fapt. Admiţând acest lucru, Dawkins recunoaște de fapt că mare parte din violenţa existentă a fost pricinuită de oameni fără să existe o agendă religioasă. Implicit, aceasta înseamnă nu există nicio speranţă ca eliminarea religiei să pună capăt violenţei, deoarece lipsa religiei nu e obligatoriu să acţioneze contra violenţei. Ba unii ar putea spune chiar că absenţa religiei elimină o posibilă barieră împotriva violenţei.

Se pare că nici religia, nici lipsa ei nu constituie originea violenţei în lume, fiindcă brutalitatea se manifestă în societate indiferent dacă aceasta din urmă este religioasă sau atee. Poate că adevărata cauză a violenţei este chiar mai profundă. Poate că Stalin, Mao, Hitler și alţii au ucis și întemniţat persoane religioase fiindcă credeau că religia este periculoasă pentru ideologia atee pe care căutau să o impună.

Motivaţii politice și culturale

Există studii sociologice care demonstrează că diverse acţiuni violente ce par motivate religios au adesea stimuli politici mai adânci. De exemplu, atacurile teroriste comise de diverse grupări sunt puse în general în seama teologiei lor radicale. Însă există experţi care nu sunt de acord cu această perspectivă. Potrivit lui Robert Pape – politolog în cadrul Universităţii din Chicago și fondator al institutului de cercetare privind securitatea internaţională Chicago Project on Security and Terrorism –, o astfel de perspectivă este simplistă. Pape și colegii lui au studiat motivaţiile și cauzele atacurilor teroriste/suicidare din lume încă din anul 1980, evaluând peste 4.600 de astfel de atacuri. Cercetarea lor relevă că credinţa religioasă nu este o condiţie nici necesară, nici suficientă pentru comiterea actelor de violenţă. Motivaţia fundamentală este politică, religia fiind un simplu instrument de recrutare a adepţilor.[4] Pape arată că au existat multe sute de atacatori suicidari seculari (nereligioși), ceea ce sugerează că teologia radicală, de una singură, nu poate explica atacurile teroriste. De exemplu, între 1980 și aproximativ 2003, gruparea care deţinea „recordul mondial” la atacuri suicidare teroriste era Tamil Tigers, o grupare naţionalistă, vorbitoare a unei limbi proprii, din Sri Lanka. Acești militanţi luptau pentru ceea ce ei considerau a fi drepturile lor legitime, care erau negate de majoritatea ţării.[5]Fie că îi dăm sau nu dreptate lui Pape în analiza sa, un lucru este limpede: motivaţii politice foarte puternice stau în spatele multor acte violente despre care se presupune că ar fi motivate religios.

Alte studii arată că în spatele multor situaţii de violenţă la scară largă stă simţământul unui anume grup că valorile și moștenirea lui culturală este ameninţată sau simţământul că sistemul lui de credinţe este ameninţat sau insultat. De exemplu, într-o filmare din octombrie 2001, la nici o lună de la atacurile de la 11 septembrie, Osama bin Laden (1957-2011) vorbea despre „umilinţa și dizgraţia” abătute asupra islamului timp de mai bine de „opt ani”[6]. La ce se referea? La împărţirea Imperiului Otoman în ţări mai mici de către puterile occidentale și la ascensiunea Turciei moderne secularizate. Indirect, el recunoștea că motivaţia de bază a atacurilor de la 11 septembrie fusese de natură politică, nu neapărat religioasă.

Revoluţia Franceză (1789-1815) a fost un demers sângeros de a materializa idealurile seculare ale libertăţii și egalităţii. Napoleon s-a folosit de aceste idealuri pentru a motiva milioane de soldaţi să impună dominaţia franceză asupra continentului european. Cel puţin patru milioane de oameni au murit din cauza fanatismului politic ce a alimentat Războaiele Napoleoniene. Nu a fost vorba de nicio implicare a vreunei religii; de fapt, religia fusese declarată moartă. Genocidul din Rwanda – care, pe parcursul a 100 de zile din 1994, a spulberat viaţa unui număr de oameni estimat între 500.000 și un milion – este un alt exemplu de război izvorât din confruntări tribale care au avut prea puţin sau n-au avut deloc de a face cu idealurile religioase.

Concluzie

Aceste exemple din istorie ilustrează o idee semnificativă: violenţa din lume nu cunoaște o cauză simplă. Forţele din substraturile actelor violente sunt multiple – în special de natură politică și culturală. Lucrul acesta explică de ce violenţa este un apanaj atât al persoanelor religioase, cât și al celor nereligioase. Și explică, de asemenea, de ce atunci când are loc un act de violenţă motivat religios, acesta este condamnat de majoritatea oamenilor. Am auzit de nenumărate ori în timpul vizitelor pe care le-am făcut în ţări islamice cum oamenii condamnă actele violente comise de extremiști. Cetăţenii obișnuiţi nu împărtășesc motivaţiile, scopurile și acţiunile extremiștilor.

Ceea ce unii numesc violenţă religioasă poate, de fapt, să aibă prea puţin de a face cu religia, însă mai mult cu problemele politice, economice și culturale. Religia nu este cauza primară a violenţei și de aceea speranţa de a pune capăt violenţei eliminând religia este iluzorie. Atât persoanele religioase, cât și cele nereligioase comit acte de violenţă. Este naivă convingerea că descotorosindu-te de religie vei pune capăt violenţei. Am asistat la violenţa generată de grupuri care apără idealuri derivate din etnie, limbă, naţionalitate, culoare a pielii și viziuni politice. Afirmaţia ateului că religia este sursa răului și a violenţei în lume nu se susţine în lumina dovezilor istorice. E adevărat că unele acte de violenţă chiar derivă din religie, însă un număr foarte mare derivă din lipsa religiei. Ceva mai profund decât religia stă în centrul problematicii violenţei.

CCu mult timp în urmă, Solomon scria că mai bine este să nu invidiem „pe omul violent” și să nu alegem niciun „din căile lui” (Proverbe 3:31, NTR7). Dumnezeul Bibliei urăște „pe cel ce iubește violenţa” (Psalmii 11:5). Iisus l-a certat pe Petru atunci când acesta a scos sabia și i-a spus: „Pune-ţi sabia la loc” (Matei 26:52). Iisus ne-a lăsat parabola samariteanului milos ca să ne înveţe ce avem de făcut atunci când întâlnim un om rănit și muribund. Tot el ne-a învăţat: „Aceluia care te loveşte peste obrazul drept, întoarce-I-l şi pe celălalt” (Matei 5:39). În cele din urmă a murit pe o cruce în loc să se lupte cu dușmanul și cu cei care L-au acuzat pe nedrept. Calea lui Iisus este o cale a păcii, nu a violenţei. Religia lui Isus este o religie a iubirii. Acea iubire care „suportă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul” (1 Corinteni 13:7).[7]

Footnotes
[1]„Paul Chamberlain, Why People Don’t Believe: Confronting Seven Challenges to Christian Faith, Baker Books, Grand Rapids, Mich., 2011, p. 49.”
[2]„Ibidem, p. 52”.
[3]„Richard Dawkins, The God Delusion, Houghton Mifflin, New York, 2006, p. 309; vezi Richard Dawkins, Dumnezeu, o amăgire.”
[4]„Robert A. Pape, Dying to Win: The Strategic Logic of Suicide Terrorism, Random House, New York, 2005.”
[5]„Robert Pape, interviu la NPR Radio în 21 mai 2009, https://www.npr.org/templates/story/story.php?storyId=104391493”.
[6]„Textul integral al declaraţiei lui Osama bin Laden după atacurile teroriste din New York, de pe 11 septembrie 2001, poate fi accesat la: https://www.theguardian.com/world/2001/oct/07/afghanistan.terrorism15 ”.
[7]„Toate textele biblice redate în prezentul articol sunt din traducerea NTR a Bibliei în limba română, ediţia 2010 – n.r.”

„Paul Chamberlain, Why People Don’t Believe: Confronting Seven Challenges to Christian Faith, Baker Books, Grand Rapids, Mich., 2011, p. 49.”
„Ibidem, p. 52”.
„Richard Dawkins, The God Delusion, Houghton Mifflin, New York, 2006, p. 309; vezi Richard Dawkins, Dumnezeu, o amăgire.”
„Robert A. Pape, Dying to Win: The Strategic Logic of Suicide Terrorism, Random House, New York, 2005.”
„Robert Pape, interviu la NPR Radio în 21 mai 2009, https://www.npr.org/templates/story/story.php?storyId=104391493”.
„Textul integral al declaraţiei lui Osama bin Laden după atacurile teroriste din New York, de pe 11 septembrie 2001, poate fi accesat la: https://www.theguardian.com/world/2001/oct/07/afghanistan.terrorism15 ”.
„Toate textele biblice redate în prezentul articol sunt din traducerea NTR a Bibliei în limba română, ediţia 2010 – n.r.”