Ești celebră?

Devoțional zilnic

Domnul nu Se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul Se uită la inimă. – 1 Samuel 16:7

În fiecare dimineaţă după devotional pornesc radioul pentru a asculta o emisiune de la un post de radio mai vechi, dar foarte popular. Gazda emisiunii mă ţine la curent cu starea vremii şi cu ce se mai întâmplă dincolo de uşa mea. Îmi face plăcere să îi trimit e-mailuri referitoare la subiectele interesante despre care vorbeşte sau doar să trimit câte un comentariu.

Într-o zi, eu i-am trimis un e-mail cu câteva din comentariile mele – printre care am menţionat şi faptul că el era celebru. Am primit un răspuns din partea lui în care îmi spunea că el nu era celebru, aşa cum sugerasem eu. Am căzut de acord că suntem în dezacord.

Cuvântul celebru sugerează faptul că eşti cunoscut pentru ceva anume, în principal pentru ceva ce ai făcut sau poate pentru un talent pe care îl ai. Este antonimul unei reputaţii ruşinoase, lucru de care probabil ar trebui să ne ferim.

Atunci am început să mă gândesc la ce înseamnă a fi celebru. Când am organizat petrecerea aniversară a părinţilor mei pentru cei cincizeci de ani de căsnicie, am colaborat cu o doamnă foarte drăguţă la planificarea evenimentului. Nu am menţionat nimic despre religia mea. Totuşi, în timp ce făceam planuri, ea m-a întrebat dacă sunt creştină. Foarte surprinsă, i-am răspuns: „Da, sunt creştină; de ce întrebaţi?” Mi-a spus că întotdeauna îi recunoştea pe creştini, datorită faptului că aceştia erau cei mai fericiţi şi mai plăcuţi oameni cu care lucra şi că miresele noastre sunt cele mai frumoase.

Aceasta se întâmpla în 1980. Şi în ziua de astăzi sunt profund impresionată de ce mi s-a spus în acea zi. Eu eram „celebră”, deoarece eram membră a unei comunităţi de oameni care se comportau frumos cu ceilalţi şi care erau buni şi politicoşi în tot ce făceau. Uau, ce compliment!

Eu nu mă consider celebră. Sunt sigură că unii chiar cred că am o reputaţie nu tocmai fericită. Uneori chiar mă gândesc ce le arăt celorlalţi prin felul în care vorbesc şi prin felul cum mă comport. Dacă îi permit cu adevărat lui Isus să intre în inima mea, mă comport eu cu ceilalţi aşa cum S-ar comporta El? Sunt bună şi răbdătoare cu cei pe care îi întâlnesc? Sau îi bârfesc şi îi înjosesc prin ceea ce spun? Când altcineva mă vede, Îl vede pe Isus luminând din inima mea? Sper ca aceasta să
fie „celebritatea” pe care să o arăt lumii.


Marry E. Dunkin

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit