Examenul

Devoțional zilnic 17 noiembrie 2019

Dacă zice cineva: “Eu iubesc pe Dumnezeu”, și urăște pe fratele său, este un mincinos; căci cine nu iubește pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede? 1 Ioan 4:20

Examene! Sunt prezente la fiecare etapă din viața noastră. Că e vorba de profesie sau nu, ele aduc schimbări pozitive în viaţa noastră dacă le promovăm. În caz contrar, un examen ratat poate fi o mare dezamăgire și în funcție de importanța acestuia, efectul asupra vieții noastre poate fi catastrofal. În același timp, nimic nu te motivează mai mult decât un examen pe care l-ai trecut cu brio, ce îți poate influența în bine întreaga existență. 

Care este testul prin care putem ști dacă Îl iubim pe Dumnezeu? 1 Ioan 4:20 Apostolul Ioan ne dă o probă clară cu ajutorul căreia putem şti dacă Îl iubim pe Dumnezeu. Dacă nu trecem această probă şi totuşi pretindem că am trecut-o, suntem cu adevărat nişte mincinoşi. Ca să treci acest test, nu este suficient doar să zici. Mărturisirea din gură e naturală şi necesară (Romani 10:9), dar nu e suficientă. Trebuie să fie dovedită cu atitudinea faţă de semeni. O cercetare a iubirii cuiva faţă de fraţii săi va da la iveală multe lucruri cu privire la autenticitatea dragostei sale faţă de Dumnezeu.

Ești pregătit azi pentru un astfel de examen? Nu uita că testul iubirii față de Dumnezeu e mai mult decât o mărturisire din gură…e o probă practică! Succes!

Lucian Răcilă, director departament educaţie

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro