Experiențe sfinte

Devoțional zilnic 21 ianuarie 2020

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. – Ioan 3:16

Este ceva sacru la poveştile noastre.

– Spune-mi o poveste!

Stau lângă prietena mea Rita, care este pacienta unui centru de îngrijire. La prima vedere, povestea ei este despre un accident de maşină care a lăsat-o paralizată şi cu o leziune craniană traumatizantă, cu crize epileptice generalizate şi cu anevrisme. La trei săptămâni după operaţia pe creier, i s-a spus că nu se mai poate face nimic. Ajunsă acasă, foarte fragilă, ea mi-a spus: „Acesta este cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată.” De ce? Deoarece acum îşi petrecea zilele săpând după amintiri, rugându-se şi fiind afundată în harul lui Dumnezeu în fiecare zi.

– Spune-mi o poveste, m-a rugat ea din nou cu glas blând. O amintire frumoasă. I-am povestit despre mătuşa mea care hrănea păsările şi îngrijea de plante şi flori. Când Rita m-a rugat să descriu parfumul florilor, am căutat îndelung cuvinte care să poată descrie frumuseţea creaţiei lui Dumnezeu. Din ochii ei curgeau lacrimi.

– Acum povesteşte-mi experienţa ta, a spus ea. Te-am văzut rugându-te la serviciu. Povesteşte-mi cum ai ajuns aici.

Surprinsă, mi-am dat seama că nu mi s-a mai cerut vreodată să spun acea poveste. Cei care citesc ce am scris au doar frânturi din experienţele care poate într-o zi vor fi puse împreună pentru a căpăta o formă plăcută. Rita dorea să ştie cum au devenit una toate acele piese. I-am povestit despre o Biblie pentru copii, cu coperte cartonate, pe care o avusesem şi în care am văzut cele mai frumoase imagini cu Isus. Prima copertă Îl înfăţişa pe Isus zâmbind, cu un mieluşel în braţe. Într-o zi, când am înţeles că eu eram acel mieluşel, m-am rugat ca El să facă parte din viaţa mea.

– Nu îmi amintesc când am spus această rugăciune, a şoptit ea. Dar am rostit-o. Trebuie să îmi amintesc.

Ea caută povestea ei, nu a mea. Când moartea pare atât de aproape, ea cere să îi spun o amintire despre credinţa ei. Pe noptiera ei observ o Biblie veche, cu colţuri şi copertă de piele şi cu însemnări recente pe margini în Evanghelia după loan. Citesc, parafrazând notiţele ei. Atunci îşi aminteşte şi începe să le redea pe toate. Câteva ore mai târziu, când asistenta din tura de noapte soseşte, mă rog împreună cu Rita, o ţin de mână şi promit să o vizitez şi ziua următoare. Dimineaţa următoare, la întâlnirea cu personalul, am aflat că Rita trecuse la odihnă în timpul nopţii, în somn. Printre lacrimi, îmi amintesc de ultima noastră discuţie: experienţa întâlnirii dintre Rita şi Isus.

Tată ceresc, Îţi mulţumesc pentru puterea de a împărtăşi experienţe sfinte unii cu alţii, o ocazie de a presăra harul Tău pe calea noastră! Prezenţa Ta ne dă putere să Îţi slujim.


Dixil L. Rodriguez

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro