Făgăduința pentru azi – 10 februarie

Devoțional zilnic 9 februarie 2020

„El îţi izbăveşte viaţa din groapă, El te încununează cu bunătate şi îndurare.” – Psalmii 103:4

Creierul continuă să transmită semnale sub formă de impulsuri electrice timp de aproximativ 37 de ore după moarte. Din acest motiv, multe instituţii medico-legale prevăd un minimum de 48 de ore pentru eliberarea unui certificat de deces. Există nenumărate cazuri de trezire din comă după o perioadă foarte lungă de timp, ba chiar şi situații când persoane declarate în moarte clinică au revenit la viață. Medicina nu poate explica suficient acest lucru, motiv pentru care există nişte precauții legate de momentul când cineva este considerat decedat.

Viața fizică este foarte asemănătoare cu aspectul spiritual, interior al nostru. Diverse boli sau diferiți factori pot determina încetarea vieții. Există persoane care ne declară morți sau eşuați încă de la primele semne de slăbiciune sau de greşeală. Alți semeni de-ai noştri sunt mai răbdători, însă, de multe ori, şi ei cedează sentimentului că nu mai putem fi salvați. Dar pentru Dumnezeu lucrurile sunt cu totul diferite. El ştie că poate reda puterea şi viața. El ştie că poate reactiva gândurile, sentimentele şi speranța. Prin urmare, nu te grăbi să consideri pierdut pe cineva care s-a prăbuşit din cauza păcatului şi a încercărilor; nu te grăbi să te consideri pe tine pierdut. El, care a înviat morții, poate să readucă speranța acolo unde nu mai este niciun semn de viață.

Provocare

Gândeşte-te: ce aspect din viața ta te descurajează cel mai tare? Stabileşte ceva concret ca un prim pas spre rezolvare.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro