Făgăduința pentru azi – 14 martie

Devoțional zilnic 13 martie 2020

„Fiţi tari şi îmbărbătaţi-vă inima, toţi cei ce nădăjduiţi în Domnul!” – Psalmii 31:24

Un cuvânt de îmbărbătare, un gest de bunăvoinţă vor ajuta foarte mult la uşurarea poverilor care apasă greu asupra umerilor obosiţi. În slujirea neegoistă se află adevărata fericire. Şi fiecare cuvânt şi fiecare faptă a unei astfel de slujiri sunt înscrise în cărţile cerului ca fiind pentru Hristos.” – Ellen White

De cele mai multe ori, simțim nevoia de susținere şi încurajare din partea celorlalți. Am vrea să fim în atenția semenilor sau măcar a prietenilor apropiați, astfel încât să ne bazăm pe cineva de încredere. De puține ori însă ne gândim că poate am fi mult mai uşor de motivat dacă am fi noi cei care îi sprijină pe alții, dacă am fi noi cei atenți la apăsările şi nevoile celor din preajma noastră. În puținele ocazii când depăşim comoditatea şi avem grijă de altcineva, am constatat în mod sigur că o energie pozitivă şi un tonus bun se instalează în ființa noastră. Cu alte cuvinte, atunci când nu ne limităm la a fi consumatori de empatie, ci oferim altora atenția noastră, beneficiile sunt foarte importante chiar pentru noi.

Provocare

Încearcă astăzi să iei inițiativa în a fi atent cu cei de la care de obicei aştepți sprijin şi încurajări. Vezi ce se întâmplă!

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro