Făgăduința pentru azi – 16 aprilie

Devoțional zilnic 15 aprilie 2020

„Îl voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu.” – Psalmii 91:14

Paratrăsnetul nu este altceva decât o bară de metal plasată în vârful unei clădiri şi legată cu un cablu gros de pământ. Fulgerul este atras de bara metalică, şi electricitatea se scurge prin cablu în pământ. A fost inventat de Benjamin Franklin în 1753. Deşi o banalitate în aparenţă, în caz de calamităţi cu descărcări electrice, această bucată de metal este salvatoare, dacă este montată corect. Salvează vieţi, salvează imobile.

Practic, legătura dintre abstract (cerul) şi pământ este salvatoare, dacă este stabilită. Forţa electrică a unui fenomen, care poate fi distrugătoare, este atrasă şi captată, apoi condusă şi descărcată în pământ. E posibil ca aceia care se află în apropiere nici să nu realizeze desfăşurarea acestui proces. E un banal secret ştiinţific de care pot beneficia toţi cei ce îl cunosc şi îl aplică. Şi în viaţa de zi cu zi, şi în viaţa spirituală apar astfel de tensiuni greu de controlat, dar cel ce are o legătură permanentă stabilită între Cer şi viaţa lui reuşeşte să supravieţuiască oricăror crize ce apar în mod ameninţător. Ai un astfel de canal stabilit între Cer şi baza vieţii tale?

Provocare

Învaţă astăzi cum se foloseşte corect un paratrăsnet şi câteva reguli prin care să te pui la adăpost în situaţii de calamitate; îţi vor prinde bine la nevoie.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro