Făgăduința pentru azi – 23 februarie

Devoțional zilnic 22 februarie 2020

„Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna.” – Isaia 1:18

În Anglia, în jurul anului 1500, bogătaşii îşi făceau podeaua casei din dale de piatră, care deveneau alunecoase pe vreme umedă. Pentru mărirea aderenţei în timpul mersului, se presăra prin casă pleavă. Straturile de pleavă cu apă atingeau uneori grosimi apreciabile. La deschiderea uşii, exista pericolul ca amestecul să se umezească şi mizeria să iasă afară din casă. Problema a fost rezolvată prin inventarea pragului.

Avem tendința să acoperim trecutul prin experiențele noi. Chiar şi în cazul lucrurilor noastre obişnuite, acumulăm multe şi nu ne îndurăm să renunțăm la cele pe care le avem chiar dacă nu ne mai sunt utile. Avem şifonierul plin cu haine vechi; avem sertarul plin cu pixuri nefuncționale şi dulapul plin cu încălțări nefolosite de mult. Oare de ce ne este atât de greu să ne debarasăm de vechituri? Dar de ce oare ne este atât de uşor să credem că vom putea acoperi totul cu o nouă întâmplare? Un om cu adevărat înțelept îşi asumă o curățenie totală. Cel mai eficient ar fi să Îl rugăm pe Dumnezeu să ne ajute la această acțiune de salubrizare a vieții. Poți începe ceva de acest gen chiar acum.

Provocare

Cere-I astăzi lui Dumnezeu ajutor şi curaj să faci curățenie generală în viața ta. Începe cu lucrurile vizibile, fizice, apoi continuă cu vechile obiceiuri.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro