Făgăduința pentru azi – 28 aprilie

Devoțional zilnic 27 aprilie 2020

„Dumnezeu este izbăvirea mea, voi fi plin de încredere şi nu mă voi teme de nimic.” – Isaia 12:2

Când Dumnezeu face un lucru, îl face complet. Orice fiinţă ieşită din mâinile Sale are mecanisme perfecte de adaptare la condiţiile de viaţă. Dinţii rozătoarelor nu se opresc niciodată din creştere, pentru că ele au nevoie de dinţi pentru a supravieţui, iar nevoile lor cresc odată cu creşterea corpului lor, deci le trebuie dinţi din ce în ce mai dezvoltaţi.

Orice iese din mâna lui Dumnezeu este perfect, complet. Chiar dacă nouă ne este imposibil să ne imaginăm perfecţiunea, există totuşi ocazii în care ne întâlnim cu ea. Chiar în viaţa noastră, dacă privim cu atenţie, descoperim aspecte complexe şi incredibile pe care Creatorul le-a gândit spre binele şi fericirea noastră. Complexitatea relaţiilor, profunzimea unor idei, nuanţele culorilor şi sunete într-o armonie divină sunt doar exemple despre cât de special este tot ce a făcut. Nu trebuie decât să nu mai fim ignoranţi şi să renunţăm la comoditate. Trebuie să privim cu atenţie în jur şi în interiorul fiinţei noastre; vom găsi o sumedenie de motive să admirăm opera făcută de Dumnezeul nostru. Cum am putea să nu avem încredere într-un asemenea Dumnezeu?

Provocare

Mergi pe câmp sau în grădină şi fotografiază o floare. Apoi măreşte imaginea pe calculator şi analizează detaliile. Vei rămâne fără cuvinte.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro