Făgăduința pentru azi – 7 ianuarie 2020

Devoțional zilnic 6 ianuarie 2020

„Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează şi să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar, chiar dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu niciun chip.” – Isaia 49:15

Inima unei femei bate mai repede decât cea a unui bărbat. Femeile clipesc de aproape de două ori mai mult decât bărbaţii. Un bărbat clipeşte de aproximativ 25 000 de ori pe zi. O
femeie depășește cu mult un bărbat în ce privește numărul de cuvinte cunoscute și este superioară în ce privește capacitatea de concentrare pe mai multe planuri concomitent. Cu toate acestea, o femeie, și nu orice femeie, ci o mamă, poate ajunge în situația de a uita sau chiar de a-și abandona propriul copil.

Acest lucru este în mod absolut cu neputință la Dumnezeu. El, din momentul în care decide că va semna venirea pe lume a cuiva, Își asumă pentru veșnicie rolul de Tată. Nu va uita nicio secundă de existența mea; nu va lipsi de la niciun eveniment fericit sau trist din viața mea; nu va sta deoparte nici la căderea primului dinte, nici la albirea primului fir de păr. Nu Își ia vacanță de la a ne hrăni, a ne ocroti și a ne asculta oricând. Dacă omul, chiar și o mamă, poate obosi în iubire, El, Tatăl ceresc, nu. Acesta este cel mai frumos gând posibil: va fi lângă mine și azi.

Provocare

Vezi dacă printre colegii sau prietenii tăi este cineva care nu s-a văzut de mult sau nu vorbește prea des cu mama lui. Invită-l la tine la masă și roagă-o pe mama ta să gătească mâncarea lui preferată.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro