Făgăduința pentru azi – 9 ianuarie 2020

Devoțional zilnic 8 ianuarie 2020

„«Pot să se mute şi munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine, şi legământul Meu de pace nu se va clătina», zice Domnul, care are milă de tine.” – Isaia 54:10

Dacă ai voinţă, poţi să muţi şi munţii din loc. Dacă ai creier, îi laşi acolo, că nu te deranjează. – Autor necunoscut

Credinţa trebuie direcţionată constructiv, nu distructiv. Nu-i o dovadă de credință să faci escaladă pe un perete de stâncă fără să ai coardă de asigurare; și nu-i o probă de credință să pleci cu mașina fără frâne de acasă în convingerea că nu va trebui să oprești pe undeva. Dumnezeu răspunde chiar și la rugăciunea plină de credință a unui copil. A răspuns chiar și la lipsa de credință a unui tată disperat (tatăl tânărului demonizat). Dar El nu va răspunde vreodată tupeiștilor și celor ce abuzează de relația cu El. Un lucru este cert: dacă Dumnezeu promite că va face ceva, oricât de imposibil ar părea, El o va face; dacă El a cerut cuiva să facă un lucru, va oferi și ajutorul, oricât de improbabil ar părea. Un om credincios nu face demonstrații, ci primește răspunsuri. Dacă vrea cineva să se prezinte ca un mare credincios, e posibil să piardă chiar în cadrul prezentării sale. Dumnezeu răspunde inimii umilite. El este cu cei al căror duh este zdrobit și disperat. Mută astăzi munții, acei munți care trebuie mutați, nu îți dori să schimbi relieful doar de dragul demonstrației.

Provocare

Amintește-ți o rugăciune la care Dumnezeu ți-a răspuns în mod foarte clar. Mulțumește-I azi în mod special pentru acel răspuns.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro