Făgăduinţa

Studiu majori

În Romani 8:1 găsim una dintre marile făgăduinţe ale Bibliei. Ea vine ca o încununare, ca o concluzie la ideile exprimate anterior. Şi o putem înţelege numai dacă studiem ce spune Pavel înainte de ea.

1. Ce situaţie prezentată de apostolul Pavel în Romani 7:15-25 face atât de bine-venită vestea din Romani 8:1?

Romani 7:15–25
15. Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc.
16. Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună.
17. Şi atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.
18. Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac.
19. Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!
20. Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.
21. Găsesc, dar, în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine.
22. Fiindcă, după omul dinăuntru, îmi place Legea lui Dumnezeu;
23. dar văd în mădularele mele o altă lege care se luptă împotriva legii primite de mintea mea şi mă ţine rob legii păcatului care este în mădularele mele.
24. O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte…?
25. Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!… Astfel, dar, cu mintea, eu slujesc Legii lui Dumnezeu; dar cu firea pământească slujesc legii păcatului.

Romani 8:1
Acum, dar, nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.

S-a dezbătut mult în creştinism dacă Pavel vorbeşte aici despre starea lui de după sau de dinainte de convertire, dar un lucru este clar: el vorbeşte despre realitatea păcatului. Toţi oamenii, inclusiv creştinii, se regăsesc în lupta descrisă de el aici. Cine nu s-a simţit împins, de firea pământească şi de păcatul care „locuieşte” în el, să facă ce ştie că nu trebuie să facă sau să nu facă ce ştie că ar trebui să facă? Pentru Pavel, problema nu este Legea, ci firea pământească.

Cui nu i s-a întâmplat să vrea să facă binele, dar să facă răul? Chiar dacă nu susţine aici inevitabilitatea păcatului în viaţa creştinului născut din nou, Pavel transmite clar ideea că toţi cei care caută să asculte de Dumnezeu au de dus o luptă permanentă.

De aceea exclamă: „O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?” (Romani 7:24). Răspunsul lui se găseşte în Isus şi în marea făgăduinţă că „nu este nicio osândire” pentru cel care crede în Isus şi care, prin har, trăieşte după îndemnurile Duhului. Da, credincioşii au de dus o luptă, au de înfruntat ispite, păcatul este real. Însă cei care cred în Isus nu mai sunt condamnaţi de Lege, pentru că ei ascultă de ea. Ei învaţă să trăiască după îndemnurile Duhului şi nu după îndemnurile firii.

Reciteşte textele pe care le-am studiat astăzi. În ce măsură te regăseşti în situaţia descrisă de Pavel? Ce însemnătate are pentru tine făgăduinţa din Romani 8:1?

Romani 8:1
Acum, dar, nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.

Post-ul Făgăduinţa apare prima dată în Studiu Biblic.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit