Şi el i-a zis: „Şi eu sunt proroc ca tine; şi un înger mi-a vorbit din partea Domnului şi mi-a zis: «Adu-l acasă cu tine ca să mănânce pâine şi să bea apă.»” Îl minţea. (1 Împăraţi 13:18)
Printre darurile oferite de Dumnezeu bisericii Sale pentru a-şi îndeplini misiunea în lume a fost şi darul prorociei. Este remarcabil de evidenţiat că toate binecuvântările pe care le-a oferit Dumnezeu familiei umane (Sabatul, căminul, munca, muzica, recreaţia…), au fost pervertite de vrăjmaşul omului. Nici profeţia (prorocia) nu a fost ocolită. Aşa se face că realitatea a fost distorsionată de falsitate şi s-a încercat o deviere de la adevăr spre minciună. Cea mai eficientă metodă de a ne feri de această capcană este să cunoaştem pe deplin originalul.
Obiectivul profetului fals este acela de a-l abate pe slujitorul lui Dumnezeu de la porunca expresă primită de la El şi să considere că Dumnezeu este schimbător şi că Îşi modelează cuvântul potrivit circumstanţelor.
Profetul fals din relatarea noastră nu avea o chemare divină în această lucrare. „Ar fi fost bine pentru proroc dacă s-ar fi ţinut de planul iniţial, acela de a se întoarce în Iudeea fără întârziere. În timp ce călătorea spre casă pe un alt drum, el a fost întâmpinat de un om în vârstă care pretindea a fi profet şi care l-a minţit pe omul lui Dumnezeu.” (Profeți și regi, p. 72)
Prorocia acestui fals profet era îmbibată în minciună, nici nu putea şi nici nu voia să procedeze altfel, căci inspiraţia lui venea de la „tatăl minciunii” (Ioan 8:44). El se complăcea să fie în slujba Diavolului.
Cuvântul sacru ne spune că profeţia autentică are menirea de a zidi, de a sfătui, de a salva (1 Corinteni 14:3). Dar acest profet fals nu a urmărit altceva decât distrugerea, nimicirea slujitorului lui Dumnezeu. Ce finalitate malefică, „demnă” de morbiditatea izvorului care a generat-o şi a alimentat-o!
Cine l-a învăţat pe acest pseudoprofet să apeleze la simţăminte şi să pedaleze pe sentimentalism până când raţiunea adevăratului profet a fost îngenuncheată? Ce dureros când stăpânirea de sine este jertfită pe altarul satisfacţiilor fireşti, efemere!
Şi ca să se evidenţieze „arta diabolică” pe deplin, ironia şi sarcasmul exprimate prin deplângerea sorţii semenului său: „Vai, frate!”, sunt de-a dreptul cutremurătoare. Vai, ce slab ai fost, vai ce josnică soartă ţi-ai ales, vai ce naivitate ai demonstrat!
Doamne, fereşte-mă să nu negociez vreodată justeţea şi valabilitatea principiilor Cuvântului Tău! Ajută-mă să-mi înfrânez apetitul şi să aleg să domine raţiunea în viaţa mea! Păstrează-mă în vremurile de criză să recunosc glasul Tău!
Constantin Ciobanu, pastor, Conferința Moldova