Famenul etiopian – condiția de bază

Devoțional zilnic 12 octombrie 2019

Filip a zis: „Dacă crezi din toată inima, se poate.” Famenul a răspuns: „Cred că Isus Hristos este fiul lui Dumnezeu.” Fapte 8:37

Pentru famenul etiopian, ca şi pentru oricare suflet, credinţa din toată inima este vectorul principal al mântuirii. Această credinţă din toată inima nu este nici produsul efortului omenesc şi nici un scop în sine, în ciuda statutului ei permanent de condiţie de bază a primirii mântuirii.

Credinţa personală este darul lui Dumnezeu oferit cu îndestulare şi fără discriminare tuturor. Credinţa enumerată printre darurile Du-hului este altceva decât credinţa personală care duce la mântuire. În timp ce darurile Duhului sunt înzestrări speciale şi diferenţiate de la Duhul Sfânt pentru progresul bisericii, credinţa personală este darul universal oferit în mod îndestulător tuturor oamenilor.

Alegerea personală face ca darul credinţei să se dezvolte până la cote şi performanţe remarcabile. Lipsa de preocupare pentru acest dar face ca el să se atrofieze sau chiar să se piardă, în cele din urmă. Fame-nul etiopian a făcut dovada interesului faţă de darul credinţei şi rezultatele nu au întârziat să se arate. Convingerile sale religioase au evoluat, făcându-l în măsură să ţină pasul cu mersul evenimentelor zilelor sale. El a fost unul dintre primii oameni ai lui Dumnezeu în toată regiunea etiopiană.

Credinţa se alimentează natural şi consistent din cercetarea Cuvântului. Scriptura este principala sursă de creştere a credinţei. În momentul în care famenul a ajuns la un moment de incertitudine şi dificultate de înţelegere şi interpretare a Scripturilor, Dumnezeu trimisese deja pe cineva să-l ajute să depăşească impedimentul. Providenţa lucrează bine cu credinţa.

Succesul la un pas de tine:

Credinţa este una dintre marile şanse pe care ni le oferă Dumnezeu pentru viaţa aceasta în perspectiva celei veşnice. Ea trebuie exersată mereu pentru a deveni eficientă.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro