Oamenii aceştia sunt nişte fântâni fără apă, nişte nori alungaţi de furtună; lor le este păstrată negura întunericului. – 2 Petru 2:17
Seceta era lungă şi aspră. Harrison şi familia lui au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţa de pe plajă, din Putput, Noua Irlandă, Papua Noua Guinee, şi să se refugieze în munţi pentru a găsi apă şi mâncare. Pârâul care trecea pe lângă gospodăria lor secase. Supravieţuiseră bând apă de cocos şi mâncând miezul răcoros al nucii de cocos. Curând şi nucile de cocos au început să se usuce, aşa că familia a trebuit să mănânce nucile de cocos înmugurite şi să mestece coaja pentru a-şi lua apa necesară. Au înaintat şi mai adânc în pădure, în căutare de ceva comestibil. Erau zile în care mâncau ferigi şi cartofi dulci sălbatici, gătiţi în bambus, deasupra focului. Harrison mergea adesea în mare pentru a prinde peşte care să le îmbogăţească alimentaţia. În aceste vremuri grele, el continua să-L laude pe Dumnezeu pentru viaţa lor şi-şi încuraja familia, spunându-le că Dumnezeu îi va ţine în viaţă şi Se va îngriji de nevoile lor.
Au trecut câteva luni. Era deja greu să mai găsească apă. Stăteau sub un copac uscat pe malul mării şi împărtăşeau povestiri din Biblie despre oameni pentru care Dumnezeu a găsit apă în vremuri grele – Agar şi Ismael, poporul Israel în deşert şi femeia de la fântână, care avea nevoie de apa vieţii. Dintr-odată, totul în jurul lor fu cuprins de o linişte de mormânt. Este oare sunetul unei furtuni? se întreba familia, în acel moment de linişte, un tunet asurzitor se auzi atât de aproape, încât simţiră pământul tremurând sub ei.
– Ce-a fost asta? întrebă Harrison, făcând ochii mari.
Merse aproximativ 90 de metri în direcţia din care venise zgomotul şi, spre uimirea lui, văzu o gaură mare, proaspăt făcută în pământ. Privind mai îndeaproape, îşi dădu seama că era o fântână proaspăt „săpată”, plină cu apă rece şi limpede. Gustă rapid şi confirmă faptul că apa nu era sărată. Alergă plin de bucurie să-şi anunţe familia de miracolul care se întâmplase. Au stat cu toţii în jurul fântânii şi L-au lăudat pe Dumnezeu, sorbind şi savurând pe rând cea mai bună apă pe care o băuseră de multă vreme încoace.
Harrison a consacrat Domnului acea fântână, care nu a secat niciodată. Astăzi, locuitorii din Putput se bucură şi de fântână, şi de şcoala pe care Harrison a construit-o acolo. Terenul de la Putput este un loc primitor pentru taberele de femei. Acea fântână miraculoasă continuă să fie o binecuvântare pentru mulţi!
În acelaşi fel, când Dumnezeu face o minune în inimile noastre, El transformă seceta păcatului într-un izvor de apă vie. Să ne ajute Dumnezeu ca şi noi să ducem apa vieţii cuiva astăzi.
Fulori Sususewa Boia