Fărădelegea iertată, păcatul acoperit

Devoțional zilnice 30 octombrie 2018

Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit! (Psalmii 32:1)

Dumnezeu, care ţine seama de căderea unei vrăbii, este atent la comportamentul şi la simţămintele tale. El îţi vede invidia, prejudecăţile, încercarea de a-ţi îndreptăţi acţiunile în cele mai mici probleme de nedreptate. Când înţelegi greşit cuvintele şi acţiunile altuia şi când propriile simţăminte sunt răscolite, aşa încât faci declaraţii incorecte, când se ştie că eşti certat cu fratele tău şi că faci pe alţii, în virtutea încrederii pe care o au în tine, să îl privească aşa cum îl priveşti tu, când amărăciunea locuieşte în tine, mulţi sunt mânjiţi. Când devine clar faptul că simţămintele tale sunt incorecte, încerci tu să îndepărtezi impresiile greşite tot aşa de sârguincios pe cât ai fost când le-ai răspândit? (…)

Dumnezeu cere ca, atunci când ai făcut cea mai mică nedreptate altuia, să-ţi mărturiseşti greşeala, nu numai faţă de acela pe care l-ai rănit, ci şi faţă de aceia care, prin influenţa ta, au fost determinaţi să-l privească pe fratele lor într-o lumină falsă, făcând astfel fără efect lucrarea ce i-a fost încredinţată de Dumnezeu. (…) Prin pocăinţă şi mărturisire poţi avea scris în dreptul numelui tău iertat sau poţi să te împotriveşti lucrării Duhului lui Dumnezeu şi, în tot restul vieţii tale, să acţionezi ca şi cum simţămintele tale greşite şi concluziile tale nedrepte nu au putut fi evitate. Dar vor rămâne acţiunile, răul făcut, care au dus la ruina acelora în a căror inimi ai plantat rădăcini de amărăciune. (…)

Oricare ar fi natura păcatului tău, mărturiseşte-l. Dacă el este numai împotriva lui Dumnezeu, mărturiseşte-l numai Lui. Dacă ai greşit sau ai ofensat pe cineva, mărturiseşte-le şi lor, şi vei primi binecuvântarea Domnului. În felul acesta, mori faţă de eu, şi Hristos ia chip în tine. (…) Noi trebuie să ne consacrăm lui Dumnezeu fără rezerve, cu o iubire arzătoare, având o credinţă neşovăitoare. Apoi buzele noastre vor mărturisi despre înviorarea minţii şi despre acţiunea profundă a Duhului lui Dumnezeu asupra sufletului. (Review and Herald, 16 decembrie 1890)

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro