Fasolea din porumb

Devoțional zilnice 16 februarie 2018

Pe vremea când se muncea la câmp cu sapa, prin porumb se semăna fasole, care se cățăra pe planta de porumb și creștea împreună cu el. Toamna se culegea și porumbul și fasolea.
Se poveștește că o soacră își trimise nora la câmp să semene fasole prin porumb. Zis și făcut, nora plecă la câmp cu sapa pe umăr și cu fasolea în poală. Cât ce ajunse la holda de porumb începu să semene fasole. În scurtă vreme începu să fie cald, iar nora se plictisi să tot semene de una singură. Așa ca se așeză jos ca să se odihnească. Nu știu cum făcu, dar după câteva ore de somn tresări. Se trezi și sări în picioare. Nu avea ceas, dar soarele trecuse de mult de amiază, iar poala era încă plină cu semințe de fasole. De acum îi era foame, îi era sete, iar boabele nu se mai terminau.

În timp ce se tot străduia să recupereze timpul în care dormise și să termine semințele, iată că în zare văzu o căruță ce mergea spre sat. Ce ocazie minunată! Dar vai! Fasolea! Ce să facă cu ea? Ca o sclipire îi veni ideea. Făcu o groapă adâncă și o astupă acolo. Bătători bine pamântul de deasupra ei, își luă sapa și fugi la căruța ce mergea spre casă.

Ajunsă în sat își întâlni soacra pe uliță, se îmbrățișară și după binețuri, povestiră despre fasole și câte cele. În drum spre casă soacra își lăuda nora la câte vreo vecină dispusă să asculte „ce noră harnică are ea”. Noaptea începură ploi, ploi ce nu se mai terminau. Soacra era bucuroasă că fasolea-i semănată.

După ce trecură ploile lumea începu a trece pe lângă holdă-n sus și-n jos, minunându-se de minunea din capătul porumbului. Ce să vezi? O bucată de pământ cât un capac de oală se ridica în sus și tot mai sus, iar sub el sute și mii de plăntuțe de fasole împingeau spre cer pământul de deasupra lor. Vestea ajunse-n sat! Nora începu a plânge, iar soacra a ofta.

„… căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit, și nimic tăinuit care nu va fi cunoscut. ” Matei 10:26

Ionel Indricău, Director Exploratori, Conferința Banat

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro