Fata faraonului

DEVOTIONAL EXPLO

Copilul a crescut şi ea l-a adus fetei lui Faraon şi el i-a fost fiu. I-a pus numele Moise (Scos), „căci”, a zis ea, „l-am scos din ape”. (Exodul 2:10)

Cu siguranță că prințesa Egiptului nu a știut în acea zi că îngerii îi conduceau pașii spre sicriașul de papură unde fusese așezat micuțul Moise. La vederea pruncului ce plângea, sentimente de milă și dragoste i-au inundat inima, iar acestea au determinat-o să-i salveze viața. Blândețea și compasiunea ei sunt în totală opoziție cu brutalitatea tatălui ei, care poruncise exterminarea nou-născuților de parte bărbătească. Nu putem să nu remarcăm caracterul ei curat și sincer – ce seamănă mult cu al Mântuitorului Isus – atunci când se apleacă asupra unor robi, se identifică cu ei și le redă dreptul la viață. Astfel, copilul salvat este înapoiat mamei, doar că acum se află sub protecție regală.

Tabloul miraculos al salvării lui Moise conține o ironie evidentă: fiica faraonului crește un copil evreu, care va deveni eliberatorul poporului lui Dumnezeu din sclavie. În felul acesta, Dumnezeu folosește un om din casa seminței șarpelui pentru a salva sămânța femeii. Satana dorește ca acest copil să moară, însă Dumnezeu Se opune trimițând un mesager al Său care, fără să știe, aduce la îndeplinire cu fidelitate planul Său.

Edictul de moarte dat de faraon probabil n-a rămas mult timp în vigoare. Îndurerată de soarta tragică a copiilor evrei, poate că prințesa l-a implorat pe tatăl ei să revoce ordinul criminal. Moise devine astfel mijlocul pasiv prin care au fost salvate viețile nenumăraților copii evrei.

Deși Moise îi datorează acestei mame imperiale viața și educația, el „și-a păzit inima, ca nu cumva atașamentul său față de mama adoptivă să-l împiedice să facă voia lui Dumnezeu” (Patriarhi și profeți, p. 242); și voia Sa era ca el să rupă lanțurile robiei poporului său.

Fiica faraonului s-a lăsat condusă de Dumnezeu, devenind mijlocul de salvare al lui Moise. Sunt și astăzi oameni care tânjesc după dragostea și compasiunea noastră!

Dacă se aude în jur vreun strigăt de ajutor, lasă-ți și tu pașii conduși de îngerii sfinți!

Iared Azamfirei, pastor, Conferința Transilvania de Sud

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit