Felix – un dram de bunăvointă

Devoțional zilnic

Şi a poruncit sutaşului să păzească pe Pavel, dar să-l lase puţin mai slobod şi să nu oprească pe nimeni din ai lui să-i slujească sau să vină la ei. Fapte 24:23

După prima înfăţişare a pârâşilor, Felix a dat dispoziţii care urmau să îndulcească regimul de detenţie a lui Pavel. Guvernatorul dă dovadă de bunăvoinţă şi clemenţă faţă de acest arestat pe motive de conştiinţă. Amabilitatea sa guvernamentală are de-a face cu propriul suflet, deoarece cuvintele lui Pavel nu puteau să nu ajungă la inima lui Felix, care era familiarizat cu subiectele de dispută dintre Pavel şi acuzatorii săi.

Oferindu-i lui Pavel condiţii mai bune de şedere în custodia romană, Felix se străduia să facă ceva pentru propriul confort sufletesc. El avea nevoie să se justifice în faţa propriei conştiinţe şi să-şi poată prezenta sieşi acţiuni care să-i îmbunătăţească statutul moral înaintea Instanţei divine. Predica lui Pavel despre judecată îl făcea pe Felix să fie extrem de frământat şi neliniştit. El ştia că trebuiau făcute schimbări importante în viaţa sa, iar bunăvoinţa faţă de Pavel era menită să demonstreze cumva exact aceste Fapte cerute de propria conştiinţă.

In realitate, gestul lui Felix nu i-a adus prea mare uşurare sufletească, dar oricum, era mai bine decât nimic. Un interesant mecanism de protecţie a sinelui în faţa propriei conştiinţe avea să folosească actul de clemenţă faţă de Pavel ca pe un argument de liniştire şi împăcare, în dreptul unor aspecte care nu suferiseră nicio îmbunătăţire, în realitate. O perfidă compensaţie îl făcea pe Felix să se simtă puţin mai bine, în timp ce continua să amâne şi să neglijeze adevăratele Fapte de dreptate şi neprihănire, care l-ar fi pregătit să stea liniştit în aşteptarea judecăţii lui Dumnezeu.

Succesul la un pas de tine:

Actele de bunătate şi binefacere faţă de cei din jur nu trebuie să fie argumente de liniştire a conştiinţei, ci manifestări ale gratitudinii pentru o conştiinţă împăcată deja cu Dumnezeu.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit