Eu mă voi lăuda cu Dumnezeu, cu Cuvântul Lui. Mă încred în Dumnezeu şi nu mă tem de nimic. Ce pot să-mi facă nişte oameni? – Psalmii 56:4
Sunt femei în Biblie care nu sunt menţionate după nume, cum ar fi văduva din Sarepta, femeia de la fântână şi văduva din Nain. Prin urmare, şi protagonista din acest devoţional va rămâne anonimă, dar cunoscută ca o femeie a credinţei. – Aş putea sta cu cele două fete ale mele în casa dumneavoastră vreo două zile? m-a întrebat vocea de la celălalt capăt al firului.
Am fost luată prin surprindere. I-am explicat situaţia mea de acasă. O femeie de la biserică stătea cu chirie într-unul din dormitoarele mele. Celălalt dormitor pe care îl aveam disponibil era prea mic pentru ea şi cele două fete adolescente ale ei. Ea m-a asigurat că va fi suficient şi că-şi vor aduce saci de dormit.
Avea înfăţişare la tribunal pentru divorţ şi custodia celor două fete. Părinţii, fraţii şi soţul ei se opuseseră cu toţii atunci când ea se alăturase bisericii noastre. Persecuţia creştinilor este adesea profund simţită în propriile familii. După proces, fetele nu au rămas cu ea. Ea mi-a explicat printre lacrimi: „Mi-au fost luate şi duse să locuiască cu sora mea înainte de a se întoarce la tatăl lor.” Ea nu avea bani pentru avocat, ci doar rugăciunile credinţei o apărau.
G.K. Chesterton a spus: „Speranţa este puterea de a fi vesel în împrejurări disperate” (G.K. Chesterton, Heretics, New York, John Lane Co., 1905, p. 159). Pentru a-şi câştiga banii, această femeie a credinţei a început să facă curăţenie în case. În cele din urmă, i s-a dat dreptul la vizite asistate. Familia extinsă a fost de părere că ea are nevoie de o evaluare psihologică şi a acţionat în direcţia aceasta.
Doi poliţişti au bătut la uşa mea şi m-au întrebat de chiriaşa mea.
– Da, locuieşte aici.
Când ea a ieşit din dormitor, poliţia a intrat în casă şi a luat-o. Ea a întrebat:
– Pot să-mi iau Biblia cu mine?
Rămăsesem cu gura căscată şi l-am întrebat pe poliţist:
– Cum poţi intra în casa cuiva şi pur şi simplu să-l ridici pe sus?
El mi-a arătat o hârtie semnată de o persoană necunoscută mie. I-au pus cătuşe la mâini, ca şi cum ar fi fost o infractoare de rând şi au dus-o la un centru de evaluare psihiatrică, unde a stat câteva zile. În loc să fie într-o stare de depresie, această femeie le-a vorbit despre dragostea lui Dumnezeu oamenilor de la centru.
Ce aş fi făcut eu într-o astfel de situaţie? Dumnezeu vede şi Se îngrijeşte de poporul Său, în special în necaz. Trebuie să rămânem credincioşi în orice situaţie neplăcută prin care am putea trece în viaţă.
Retha McCarty