Fericita dezamăgire

Devoțional zilnice

Am luat cărticica din mâna îngerului şi am mâncat-o: în gura mea a fost dulce ca mierea, dar, după ce am mâncat-o, mi s-a umplut pântecele de amărăciune. – Apocalipsa 10:10

Milleriţii aşteptau nerăbdători ca Isus să vină pe 22 octombrie 1844, dar cele mai dulci aşteptări ale lor au dat naştere la cea mai amară dezamăgire. Hiram Edson îşi descrie aşteptarea în următoarele cuvinte: „Aşteptările noastre au fost înalte şi de aceea am zăbovit în aşteptarea Domnului nostru până când ceasul a bătut ora 12 la miezul nopţii. Atunci ziua era trecută şi dezamăgirea noastră a devenit o certitudine. Cele mai afectuoase speranţe şi aşteptări au fost spulberate şi ne-a cuprins un spirit de jale aşa cum nu am mai simţit niciodată înainte. Părea că pierderea tuturor prietenilor pământeşti nu putea fi comparată cu acest lucru. Am plâns şi am plâns până la apus.”

În dimineaţa zilei de 23 octombrie 1844, după micul dejun, Edson a invitat un prieten (J. N. Loughborough spune că acesta era O.R.L. Crosier) să iasă şi să încurajeze pe câţiva din vecinii lui milleriţi dezamăgiţi. El spunea: „Am plecat şi în timp ce treceam printr-un câmp mare am fost oprit cam pe la jumătatea câmpului. Cerul părea deschis înaintea ochilor mei şi am văzut clar, foarte clar, că în loc ca Marele nostru Preot să iasă din Sfânta Sfintelor din sanctuarul ceresc pentru a veni pe acest pământ în ziua a zecea a lunii a şaptea, la sfârşitul celor 2 300 de zile, El a intrat pentru prima dată în acea zi în a doua încăpere a sanctuarului şi că El avea de îndeplinit o lucrare în Sfânta Sfintelor înainte de a veni pe acest pământ.”

În mod tradiţional, istoricii critici au făcut referire la dezamăgirea din 1844 în termeni foarte negativi. Dar recent, scolasticii adventişti i-au recunoscut şi dimensiunea pozitivă. În realitate, dezamăgirile tind să îi facă pe oameni să se depărteze de tradiţie şi să caute un nou început. Restudiind Scriptura, înaintaşii adventismului de ziua a şaptea au găsit răspunsuri biblice nu doar pentru dezamăgire (vezi Apoc. 10), dar şi la alte câteva întrebări pe care nici măcar nu şi le puseseră.

Din dezamăgirea din 1844, Dumnezeu a scos mişcarea adventistă de astăzi pentru a restaura adevărul biblic pentru vremea sfârşitului. Tot aşa, El ne poate scoate din dezamăgirile noastre personale la o viaţă pli-nă de biruinţe. Să ne încredem în călăuzirea Lui providenţială astăzi şi întotdeauna!

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit