Filimon

Devoțional zilnice 20 decembrie 2018

În adevăr, am avut o mare bucurie şi mângâiere pentru dragostea ta, fiindcă, frate, inimile sfinţilor au fost înviorate prin tine. (Filimon 7)

În anul 1054, Henric al IV-lea a devenit Rex Romanorum, adică Rege al Romanilor. Acesta a intrat în conflict cu Papa Grigore al VII-lea în chestiunea acordării învestiturii episcopilor germani. După ce papa l-a excomunicat, împăratul a fost nevoit să ceară iertare, așteptând timp de trei zile, la începutul anului 1077, în fața castelului situat în localitatea italiană Canossa. În cele din urmă, Papa Grigore al VII-lea acceptă vizita împăratului răzvrătit și totodată îl repune în drepturi.

Filimon, un credincios din Colose, prieten și împreună slujitor cu Pavel, era implicat în unele activități de binefacere care învioraseră „inimile sfinților” (v. 7). Cu toate acestea, el este provocat de apostolul neamurilor să treacă testul iertării. Mai concret, trebuia să-l reprimească pe Onisim, sclavul fugit la Roma și convertit între timp la creștinism, ca pe un „frate preaiubit” (v. 16). Astfel, Pavel trimite scrisoarea împăcării, amintind de puterea harului (v. 3) și de faptul că Filimon însuși îi este dator (v. 18). În numele dragostei (v. 9), Pavel insistă ca Filimon să accepte împăcarea, căci Onisim (Folositor) a fost despărțit de el o vreme tocmai ca să-l aibă pentru o veșnicie (v. 15)

Astăzi, Cerul dorește să activăm iertarea în relația cu onisimul nostru, căci cel puțin o persoană ne-a păgubit prin vorbe sau atitudini. Totuși, dacă ne considerăm creștini autentici, trebuie să arătăm prin fapte spiritul divin de acceptare și reconciliere. De ce să avem această atitudine? „Creștinismul face o legătură de strânsă unire între stăpân și sclav, împărat și supus, slujitor al Evangheliei și păcătos decăzut, care a găsit în Hristos curățirea de păcat. Ei au fost spălați în același sânge, înviorați de același Duh și ei sunt făcuți una cu Isus Hristos.” (Faptelor apostolilor, ed. 2014, p. 339)

Astăzi, dacă avem pe listă persoane „excomunicate”, este bine să oferim iertare, așa cum și noi am primit de la Dumnezeu!

Florin Răduț, pastor, Conferinţa Oltenia

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro