Final în forță (II)

Devoțional zilnice 23 noiembrie 2018

De aceea mângâiaţi-vă şi întăriţi-vă unii pe alţii, cum şi faceţi în adevăr! – 1 Tesaloniceni 5:11

Împreună cu alte trei femei din familia mea, participam la cursa anuală de cinci kilometri la tabăra noastră creştină locală. Scopul meu era să alerg cu Melissa, cumnata mea, şi să trecem împreună linia de sosire. Diana şi Serena, o mamă tânără, au ajuns şi ele în grupul nostru. Nepoata mea, Kaleigh, şi verişoara mea, Pam, terminaseră deja cursa, dar se întorseseră pentru a alerga alături de noi până când aveam să terminăm şi noi. Ne începeam coborârea ultimului deal pe care îl mai avusesem înainte de linia de finiş.

Am alergat lângă Serena. Alerga repede acum. Apoi, pe la jumătatea coborârii, a vrut să renunţe şi să meargă.

– Aproape am ajuns! Poţi s-o faci! Linia de finiş este la o aruncătură de băţ!

– Îmi este greaţă. Nu pot s-o fac, strigă ea, încetinind până la punctul de a se opri.

– Nu! Poţi s-o faci! Prietenii tăi sunt foarte aproape. Haide să alergăm împreună! Cuvintele de încurajare se pare că i-au dat puterea de care avea nevoie. Am început să alergăm din nou. Am mai trecut pe lângă doi alergători, pe care i-am încurajat la rândul nostru.

– Bravo! Puteţi reuşi! Terminaţi în forţă!

Mulţimea din jurul liniei de sosire a început să ne aclame şi pe noi.

– Aproape ai ajuns! Aproape ai ajuns!

Am terminat în forţă. Prietenii au înconjurat-o pe Serena, îmbrăţişând-o şi aclamând-o. Unul dintre ei mi-a mulţumit pentru că am alergat împreună cu ea.

Mai târziu, pe când mă gândeam la cursă, mi-am dat seama cât se asemăna cu viaţa. Cu toţii alergăm. Sunt zile în care pur şi simplu nu credem că putem merge mai departe, zile în care vrem să renunţăm. Uneori chiar când linia de sosire este foarte aproape. Dumnezeu a ştiut că vor fi zile ca acestea. Nu ne-a creat pentru a alerga singuri în această cursă. El ne cheamă să ne încurajăm unii pe alţii şi să ne întărim. „De aceea mângâiaţi-vă şi întăriţi-vă unii pe alţii, cum şi faceţi în adevăr! (1 Tesaloniceni 5:11). Nimeni să nu rămână în urmă. Cum? Încurajându-i şi sădind speranţa în fiecare dintre noi. Alergând împreună.

Uitaţi-vă în jur. Cine aleargă lângă voi? Ce cuvinte de speranţă şi de încurajare le puteţi oferi astăzi?

Tamyra Horst

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro