Fiți recunoscătoare

Devoțional de seară

Bucuraţi-vă întotdeauna. Rugaţi-vă neîncetat. Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi. – 1 Tesaloniceni 5:16-18

Ieri urmăream un post de televiziune creştin, când am văzut un pastor care vorbea despre „ce ar trebui să ştie femeile despre bărbaţi”. Mi-a captat atenţia şi am ascultat nemişcată. El a întrebat: „De ce bărbaţii ignoră ce spun soţiile lor şi se mai uită şi după alte femei?” În continuare, predicatorul a adăugat: „Dacă soţiile lor întotdeauna se plâng, soţii lor se «deconectează» şi îşi găsesc altceva mai interesant.” Îmi e teamă că unele femei au obiceiul de a se plânge de orice. Poate nu îşi dau seama cât de mult dăunează acest lucru unei relaţii. Uneori ne plângem de vreme. Este prea cald, prea frig, vântul bate prea tare sau plouă prea mult. Ne plângem că nu ştim cu ce să ne îmbrăcăm, deşi dulapurile ne sunt pline. Uităm de cei care nu au nimic să îmbrace, doar nişte zdrenţe, sau poate nu au nici măcar o pereche de pantofi.

Dacă suntem angajate, ne plângem că nu avem de lucru. Dacă avem un loc de muncă, ne plângem de salariu că este prea mic şi că ne-am dori să stăm acasă în loc să trebuiască să mergem la lucru în fiecare zi. Poate ne plângem de preţul cumpărăturilor, că este prea mare. Din nou, uităm de milioanele de oameni din această lume care mor de foame, mulţi caută prin gunoaie după o bucată de pâine pe care să o mănânce. Unele femei se plâng că nu au tot ce şi-ar dori în casă — poate chiar cele mai noi aparate tehnologice. Cu toate acestea, mulţi oameni nu au o casă şi trebuie să îşi găsească un adăpost pentru noapte sub un pod sau prin alte locuri. Noi ce facem pentru a-i ajuta? Isus a spus: „Pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi” (loan 12:8). Întotdeauna vor exista oameni cărora le merge mult mai rău decât nouă.

De aceea, dacă avem nevoie de ceva, în loc să ne plângem, mai bine să ne rugăm. Să mergem în cămăruţa noastră, să închidem uşa şi să ne rugăm la Tatăl nostru ceresc, care, deşi nevăzut, El totuşi ne vede. El ne va auzi, căci Tatăl nostru ştie de ce avem nevoie înainte de a-I cere (vezi Matei 6:6,8).

Fie ca şi noi să putem spune alături de Pavel: „M-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc” (Filipeni 4:11). În loc să ne plângem, să ne numărăm binecuvântările şi să îi mulţumim Creatorului nostru pentru ceea ce avem. El ştie ce este cel mai bine pentru noi, aşa că de ce să ne plângem?


Priscilla E. Adonis

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro
Leave a CommentSubmit