FMI solicită Europei planuri de urgenţă în perspectiva unei crize economice

Fondul Monetar Internaţional a avertizat Europa să pregătească planuri de urgenţă, întrucât există riscul unei crize economice, pe fundalul pericolului conturat de protecţionismul comercial, scenariul unui Brexit fără acord și situaţia geopolitică.

„Având în vedere riscurile ridicate, planurile de urgenţă ar trebui să fie gata de pus în aplicare în cazul în care aceste riscuri se vor materializa, în contextul în care domeniul de acţiune efectivă a politicii monetare s-a diminuat”, a declarat Gita Gopinath, economist șef al FMI.

Ultimele date economice au arătat o rezistenţă mai mare a economiei zonei euro decât s-a anticipat, datorită creșterii robuste din ţări precum Franţa, dar și o deteriorare a pieţei muncii în Germania, care a intrat probabil în recesiune tehnică în ultimul trimestru.

Prognozele FMI arată că un Brexit fără acod în ianuarie 2020 ar reduce producţia economică a Marii Britanii cu 3,5%, iar cea a Uniunii Europene cu 0,5%. Raportul avertizează cu privire la creșterea preţurilor activelor în mai multe ţări, precum și cu privire la riscul de răspândire a slăbiciunii din comerţ și din sectorul manufacturier „și în alte sectoare, în special în servicii,mai rapid și într-o măsură mai mare decât era prevăzut”.

Potrivit recomandărilor FMI, ţări precum Germania și Olanda ar trebui să cheltuiască mai mult, pentru a stimula creșterea și pentru a reduce dezechilibrele externe.

Ministrul german al Finanţelor, Olaf Scholz, a respins îngrijorările fondului, precizând că ţara sa are abilitatea de a acţiona dacă va exista o criză, dar subliniind că în prezent nu există o astfel de criză. Politica fiscală a Germaniei este deja „foarte expansivă”, dar își păstrează un spaţiu de manevră pentru scenariul unei crize veritabile, a declarat Scholz.

Luna trecută, în contextul scăderii prognozei de creștere economică, pe măsură ce băncile centrale combat impactul protecţionsimului, FMI a avertizat că există „muniţie limitată” pentru combaterea recesiunii.

În ce privește economia României, prognozele FMI se referă la o creștere economică de 4% și o inflaţie de 4,2%, fiind asemănătoare cu cele ale Comisiei Europene. „Produsul Intern Brut este estimat să înregistreze o creştere reală de 4,1% în 2019 şi un avans de 3,6% în 2020 şi unul de 3,3% în 2021. Consumul privat este aşteptat să se reducă, dar va rămâne principalul motor de creştere de-a lungul intervalului de prognoză, pe măsură ce veniturile disponibile vor continua să fie susţinute de o politică fiscală expansionistă şi o creştere solidă a salariilor”, susţine Comisia Europeană.

Potrivit instituţiei europene, deficitul guvernamental va crește de la 3% în 2018 la 3,6% în anul 2019, „ca urmare a majorărilor semnificative de pensii de vârstă adoptate în vara lui 2019”.

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro