Frații lui Isus

Devoțional zilnice 8 octombrie 2018

Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri, împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii Lui. (Faptele 1:14)

Cum e să ai un frate și/sau o soră? Ce nume va purta? Ce hobby-uri va avea și „ce se va face când va fi mare?” M-am întrebat lucrul acesta până la vârsta de 16 ani, când s-a născut frățiorul meu. Poate că asta s-au întrebat și frații lui Isus. Frații lui… Isus? Pare ciudat? Cât de bine-i cunoști?

Biblia și istoria ne oferă numele lor: Iacov, Iosif (Iose), Simon și Iuda (și cel puţin două surori). Erau fie mai mari decât Isus – câteva situații în care doresc să-i controleze acțiunile, fie mai mici – Isus ca întâi născut Și-a încredințat mama în grija lui Ioan. Dar erau frați de sânge sau frați vitregi? Părerile sunt împărțite. Unii cercetători spun că ei erau verișorii lui (fiii lui Cleopa).

Oricare ar fi datele exacte despre frații lui, gândește-te: Cum ai fi reacționat în locul lor? Isus „era tot mai plăcut… înaintea oamenilor”, Isus „înmulțea pâini și pești”, „vindeca lepra”, ba chiar „scotea draci” și „învia oameni”. Isus „împărțea” în stânga și în dreapta acuzații mai-marilor poporului… Isus era în centrul atenției! Totuși cine era El? Cu siguranță că nu erau siguri cu privire la identitatea și misiunea Lui – „căci nici fraţii Lui nu credeau în El” (Ioan 7:5).

Suișuri și coborâșuri au existat și-n relația aceasta. Dar „totul e bine, când se termină cu bine”, nu? Tradiția spune că Iacov și Iuda au fost unii dintre liderii bisericii primare.

„Ucenicii s-au adunat în camera de sus, unindu-se în rugăciune cu femeile credincioase, cu mama lui Isus şi cu fraţii Lui. Aceşti fraţi, care fuseseră necredincioşi, erau acum pe deplin statorniciţi în credinţa lor de cele petrecute la răstignire, de învierea şi înălţarea Domnului.” (Istoria mântuirii, p. 241)

Cum te înțelegi cu Fratele tău? Da, Isus ne consideră frații Lui: „Oricine face voia Tatălui meu care este în ceruri, acela îmi este frate, soră şi mamă” (Matei 12:50) și „Lui nu Îi este rușine să-i (să ne) numească frați” (Evrei 2:11). Tu Îl cunoști îndeajuns? Îți este rușine cu El? Fă acest pas acum! El abia așteaptă să ți Se facă cunoscut!

Paul Gună, masterand în teologie, Institutul Teologic Adventist – Cernica

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro