Găsind dragostea lui Dumnezeu în lumea ta

Devoțional zilnice 19 iulie 2017

„Ridicați-vă ochii în sus și priviți! Cine a făcut aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr în șir, oștirea lor? El le cheamă pe toate pe nume; așa de mare este puterea și tăria Lui, că una nu lipsește.” Isaia 40:26

Tocmai lăsasem în urmă o zi de încercare în zona Los Angeles și am hotărât să conduc de-a lungul deșertului. În drumul meu spre Redlands, California. Deși credeam că va fi relaxant și liniștit, am descoperit că era exact invers. Îmi era foarte cald, eram obosit și stresat, priveliștea mă dezamăgea, iar drumul era mult mai lung decât îmi aminteam. În adâncul disperării mele, am observat un nor, formându-se la răsărit. În scurt timp, mergeam prin cea mai răcoritoare rupere de nori și apoi am văzut un curcubeu, în contrast cu norul întunecat, acesta era atât de strălucitor și de frumos! Și atunci am știut că totul era în regulă. Curcubeul acela mi-a spus tot ceea ce trebuia să știu. Dumnezeu era la volan și mă conducea.

De atunci, am început să caut un curcubeu pe oriunde mergeam. Caut curcubee. Încerc să descopăr unde se ascund și care sunt elementele ce duc la formarea lor. Uneori, există curcubee în pânzele de păianjen udate de rouă, într-o dimineață târzie de vară. Alteori, curcubeul se formează pe gheața de deasupra peticelor de zăpadă topită. Chiar cristalele de gheață, în soarele de sfârșit de februarie, se adaugă cercetării mele despre această evidență a dragostei lui Dumnezeu.

Dar am învățat că nu doar în curcubeu putem găsi dovezi ale dragostei lui Dumnezeu. Noaptea, când privesc cerul, îmi amintesc de puterea creatoare a dragostei, în contrast cu natura distructivă a poftei egoiste, și știu că dragostea a pus și menține stelele la locul lor. Chiar de-a lungul străzilor de beton ale orașului, văd flori de un galben strălucitor, alb și albastru metalic, sfidând restricțiile civilizației moderne și știu cine le-a așezat acolo și de ce.

Recunosc dragostea lui Dumnezeu în toate aceste locuri și lucruri; nu numai că ele îmi vorbesc despre bunătatea Lui, dar îmi și descoperă ceva despre valoarea mea înaintea Lui. Există atâta sănătate în a fi dorit!

De ce să nu cauți mereu dovezi ale dragostei în lumea din jurul tău? Când o găsești, Îl vei găsi pe Dumnezeu, pentru că El este iubire.

Walter Thompson

Acest articol face parte din cartea „Dacă vrei să trăiești” de Jan Kuzma

 

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro