Găsind vindecare prin iertare – partea 2

Devoțional zilnic 11 septembrie 2019

Astfel dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi preaiubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare. Îngăduiţi-vă unii pe alţii şi, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi. – Coloseni 3:12,13

Când mi-am amintit de experienţa lui Corrie ten Boom, inima mea era rănită. Tocmai mă mutasem din Brazilia în Statele Unite şi simţeam din plin durerea nedreptăţii şi a respingerii din partea celor în care aveam încredere şi pe care îi iubeam. Pentru a mă încuraja, sunt sigură că Dumnezeu este Cel care mi-a amintit de experienţa lui Corrie (aşa cum a fost păstrată în propriile ei scrieri, dar şi în filmul The Hiding Place, pe care l-am văzut la paisprezece ani).

Ca adultă, acum treceam şi eu prin propria mea durere, care putea fi comparată cu a lui Corrie. Dar dintr-odată durerea mea părea mai nesemnificativă.

Atunci mi-am pus întrebarea: Cum aş putea eu să nu îi iert pe ceilalţi când Dumnezeu continuă să îmi ofere iertare din nou şi din nou?

Mai târziu am început să studiez implicaţiile personale ale iertării. Am continuat să studiez despre iertare împreună cu membrii bisericii din care fac parte, cu cei care au fost abuzaţi în copilărie.

Printre altele, am descoperit că cei care îi iartă mai uşor pe ceilalţi au o sănătate mentală mai bună decât cei care nu fac acest lucru. Corrie ten Boom mai spunea, din propria ei experienţă cu alte victime ale brutalităţii naziste, că cei care reuşeau să îi ierte pe ceilalţi erau mai capabili să îşi refacă viaţa.

De-a lungul anilor am descoperit că iertarea este un proces. Poate va fi nevoie de timp ca să ierţi pe cineva care ţi-a produs o durere profundă şi o traumă. Am mai descoperit că iertarea nu înseamnă întotdeauna împăcare şi nu este imperios necesar ca întotdeauna cealaltă persoană să îşi ceară iertare pentru fapta făcută. Mai mult, am descoperit – în special din experienţă personală — că iertarea cere efort şi nu putem face acest efort singuri. Dumnezeu, doar Dumnezeu, ne poate ajuta să iertăm cu adevărat.

Eu am ales să îl las pe Dumnezeu să îmi vindece durerea prin iertare. Tu ce vei alege?


Katia Garcia Reinert

Ai mai putea citi si aceste materiale:

Frate de sânge cu Iuda Iscarioteanul

  „Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.” (Luca 6:39) Este Vinerea Mare. Cu peste 2.000 de ani în urmă, un om a luat o decizie în inima sa, care avea să schimbe cursul istoriei, atât a umanităţii, cât și a istoriei sale personale. „Ești o Iudă!” i se spune astăzi celui care repetă greșelile strămoșului său din Israelul antic. Iuda Iscarioteanul, căci despre el vorbim, reprezentant al tipologiei isteţului subversiv și trădător, este condamnat pe vecie să sufere oprobriul istoriei pentru oricât ar ţine ea. Portretul său a părăsit cercul credincioșilor și a intrat în mentalul colectiv, unde nimeni nu caută să îl înţeleagă deplin. Ideea că am putea împărţi trăsături de caracter cu acest personaj care L-a trădat pe Iisus nu încape în imaginaţia colectivă. Nimeni nu vrea să fie ca el sau să aibă prieteni ca el. Cu toate acestea, „umanitatea sa era perfect autentică și este absolut identică cu a noastră, (…) iar personalitatea sa relevă o condiţie mentală foarte similară conștiinţei obișnuite a oamenilor de azi”, apreciază profesorul Uraguchi, de la Universitatea de…

Semnele Timpului.ro